- Nu. Sau poate am uitat?
- Nici că în ochii tăi și-a făcut culcuș soarele?
- Nici...
- Cum am putut să nu-ți spun că în inima ta mare și-a făcut căpătâi dorul meu de tine?
- ...?!
- Dar despre constelația din cerul ochilor tăi, tot nu ți-am vorbit?
- Tot...
...inutile sunt aceste declarații dacă ele nu au fost rostite atunci când inima, dar și trupul invocau aceleași zvâcniri june, aceleași sincertăți în fapt de noapte.
Zadarnic cauți cărărușa ce te ducea odată la poteca cu doruri, acum, când și-a ferecat în zale tot ce o făcea iubită. Ai ratat și timpul și locul, ai ratat și răsăritul, dar și apusul din ochii soarelui care ți-au aparținut pe de a -ntregul.
Nu te mai împiedica de stele, de noaptea ce -ți așterne întuneric în sufletul tău gol, dar nici de albul zilei nu te împiedica dacă nu ți-a lipsit vreodată iubirea profundă și frivolă. Nu mai răscoli după neadevărul din tine, nu te mai agita fără să te biciuiești în oglinda sufletului cu adevărul pe care ești. Nu căuta vinovatul la distanța luminii de cândva, caută printre cioburile aruncate neglijent de tine, poate astfel reușești să-ți surprinzi chipul schimonosit de căutări și încetezi să te mai victimizezi. Opreștete-te din degradarea evidentă spre care te avânți.Confundând-o cu o Cale -Lactee, riști să te pomenești târât de grapa propriilor moravuri, în abisul de care zici că ți-e atât de frică. Începe de la lucruri mărunte pentru a te înălța în fața propriei conștiințe și după, în fața lumii pe care ți-ai construit-o din frânturi de iluzii. Nu înceta să te privești în oglindă, fără mască, după fiecare apus-răsărit, pentru că ar putea într-o bună zi să te pomenești că apusul și răsăritul sunt două extreme ce te vor secătui, transformându-te în morman de hoit. Iar după, corbii din viața ta te vor dezmembra, hrănindu-și puii lui, nu ai tăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu