Aștept o minune...

https://www.pinterest.co.uk/pin/569846159106460853/

     Aștept o minune - n viața mea! Aștept o minune... 
     De ceva zile stau în izolare, izolare de lumea în care obișnuiam să trăiesc, obișnuință, care dintr -o dată mi-a fost luată, obligându-mă să-i acord timp și stare unui pervers de virus, incert și nemilos. Știe el de ce! Atacă pe la spate ca un mișel, exact când îți dai seama că viața ta e atât de minunată, iar tu n-ai găsit timp până acum să-i mulțumești. 
     De câteva zile stau în izolare de ochii lumii și ai mei. Și tot de atâtea zile, mi-e dor să nu-mi mai fie dor de zilele în care capul meu doldora de vise zbura prin nori, pentru că acum a căpătat greutate de plumb. E greu de dus. Are frisoane în miez de noapte și grade Celsius, cum îi aștern de noapte bună. 
     De câteva zile stau în izolare și mai urmează să stau încă de trei ori cam pe atâta, timp în care viața mi se scurge printre degete fără ”scop și vise”. Aaa! ar fi unul- cel de a sfârteca în patru inamicul intrat fără bilet de voie. 

 Toate au început cu un strănut, cu o durere ușoară de cap, din care am crezut că ies ușor, cum am făcut-o și alte dăți. Dar n-a fost să fie. Tot ce stătea drept și feroce în cale mea, a început a avea picioare de Colos. Până la răsăritul soarelui toate stăteau dezarmate și vulnerabile deja. Am început cu încurajări: Tu poți, nu-ți fie frică! Nu confunda oboseala cu boala! Nu, nu...! Dar am înțeles că de la renegare, la acceptare e doar un singur pas. De aceea apelul la medicul de familie mi-a dat confirmarea că va fi bine și indiferent de evoluția bolii trebuie să cred, să lupt, mai ales că pe lângă tine stau ”late” alte două suflete de care ești responsabilă mai mult decât de viața proprie. Am început cu medicamentația din prospect, pe lângă care am presurat semințe de joc și zâmbet. Am condimentat cu ore de somn și ieșiri la aer, iar ceaiul cu lămâie - cea mai utilă activitate a zilelor cu simptom. Asta fac de când în casa și-n viața noastră și-a făcut loc un musafir nepoftit. Îi cântăm în strună, dezmerdându-l cu termometru de patru - cinci ori pe zi, îi promitem marea și sarea, doar a pleca. Îi întreținem agonia cu pilule fel de fel, îi oblojim tălpile scrijelite de la atâta alergare, dar el se ambiționează și mai avan să rămână. I-am promis, l-am amenințat, ba chiar l-am dat de brânci afară, și când am crezut că a plecat, el iar a venit și s-a cocoțat între sprincene, ca un păduche-în frunte, acolo s-a cuibărit și a început a trâmbița într-una:

    - Eu de aicea nu voi pleca! 

    - Vei pleca... și încă cum! Am grijă, perversule, să te pun la zid, nu-ți voi permite să-mi iei din plăcerea de a trăi. Asta i-am promis și acum tot ce fac e să mă țin de cuvânt. 

    Am ințiat o campanie de denigrare a inamicului și trebuie să fiu în stare s-o scot la capăt.

SCRISOARE MAMEI

 

www.pinterest.com

Draga mea mamă,

    Un dor nebun m-a făcut să-ți scriu tot ce simt și trăiesc în aceste  zile grele, în care nu mai ești cu mine. Gândul de-ați scrie vine din naivitatea mea de copil îndrăgostit la nebunie de blândețea glasului tău, de cosițele tale ce se lăsau alintate în fiecare noapte, de seninătatea din privirea ta. Chiar dacă viața ți-a luat mult din ea, eu copilul de azi tânjesc și urăsc distanțele care ne-au  despărțit.

  Scumpa mea, regret, că atunci când îmi erai alături n-am știut a înveșnici clipa-te supăram. N-am știut atunci  că tu, mămica mea dragă, ești darul meu de sus, ești îngerul ce-mi alunga toate forțele răului și mă - ncuraja la fapte mari. Acum regret că aveam zile în care melancolia și tristețea îmi întunecau ființa, dar forța ta miraculoasă mă curăța de ele și îmi cuprindea trupul firav  spunându-mi că nu sunt singur.  Îmi pare rău nespus de zilele în care te necăjeam. Te făcem să plângi. Dar să știi că atunci tot ce-mi doream era să te strâng în brațe și să mă eliberez de nodul de lacrimi ce-mi stăvilea sentimentele. Abia acum, când m-am pomenit singur înțeleg că darurile materiale pe care le primesc de la tine periodic,  nu mi te aduc înapoi nici pentru o clipă, pentru că nu poartă nici măcar mirosul și nici căldura brațelor tale. Urăsc aceste hârtii  din cauza cărora acum ești departe de mine. Le urăsc, pentru că ele au  împărțit lumea în bogați și săraci, în copii cu părinți și fără părinți. Urăsc traiul în țara mea fără tine. Și totuși, sentimentul că te jertfești pentu mine, îmi dă curajul să te aștept ca un bărbat, să îți răsplătesc imensele clipe în care am fost fericiți.

      Iartă-mi, mămico, lacrimile, dar azi am avut o zi mai proastă la școală. Nu, nu am luat note rele, ba din contra am luat un zece la limba română, doar că  diriginta a anunțat pentru vineri ședință cu părinții, iar eu știind că ești  departe, iar  bunica se plânge  de picioare, n-are cine veni la ședință.

    Mămico, nu te supăra pe mine,  n-am intenționat în nici un chip să te întristez, doar am vrut să știu că ești cu inima lângă mine și  poate această dorință a mea să te ajute să  vii acasă măcar de ziua mea.

Mămica mea, vreau să știi, atunci când te vei întoarce mă vei găsi mult mai bărbat, pentru că depărtarea și lipsa ta m-a maturizat. Eu  n-am mai plâns de mult, iar bunica îmi spune că sunt sprijinul ei de nădejde și ajutorul ei la bătrânețe. Tot ea îmi spune că, greutățile îl fac pe om mai puternic și mai cumpătat. Nu știu de-i așa sau altfel, un lucru știu sigur, acum pot face lucruri pe care înainte lu le știam a face. Ard de  nerăbdare să te bucuri și tu în rând cu bunica, dar până atunci îți voi atașa câteva poze, ca să nu mă uiți și să vezi cât de mare m-am făcut.

     Am uitat  să-ți mai spun, mămico, la desene animate nu mă mai uit, că tare des te întristai din această cauză. De  calculator mă mai folosesc, recunosc, doar pentru că, acolo, te am pe tine. El e una dintre bucuriile mele, pentru care zilnic mă întorc de la școală iute și încrezut că vom reuși să avem de toate. Că vom construi gardul, că vom schimba pavajul din ogradă, că vom pune geamuri noi și că lumea ne va privi cu alți ochi.

   De un lucru mi-e frică însă, scumpa mea, că dorul de mine și de bunica să nu-ți ia din seninătatea chipului și să nu te mai recunosc.

Vreau să te știu fericită și  îți promit să-ți dăruiesc această fericire, numai vino acasă.

     Te sărut pe ochii tăi triști, dar imenși, mamă.

                                                           Cu dor, al tău fecior

Zile însorite

 

  

sursă: google.com

      Ce grăbită trece clipa cu soare! Grăbită ca o zi de duminică și sprințară ca iepurașii de lumină veniți de acolo, din spatele curții îmbălsămate cu parfum de măr și glas de horă.

   ...Mi-e dor de copilăria mea, de glasul aproape șoptit al mamei, de clopoțeii argintii din vocea suratelor mele de joacă, dar și de ochii calzi și încă senini ai bunicăi.  Mi-e tare dor de ea, de copilăria mea! Vreau să mă prind în horă cu toate visele mele, cu toate trăirile și retrăirile. Să alerg desculț prin iarba mustoasă și caldă,  purtată de același  zbor, zborul către lumină. Și pentru că e prea  mare vrerea, revin cu sufletul tămăduit ACASĂ - acolo unde e siguranță, e statornicie, e dragoste. Aceste două taine devin un Crez.

    COPILĂRIA... Copilăria e joc, e împăcare, e căldură e curcubeu ... e Soaareee!

E soarele ce umple văile cu  păpădiile devenite diademe pe fruntea neîntinată a visului crescut cu nerăbdare și stâgăcie. E vraja în care se prind doar cei care iubesc, care trăiesc. E o zeiță, ce se vrea purtată la braț, dansată și lăsată să picteze fiecare zi în culorile curcubeului... Ei îi lipsesc grijile, ea nu cunoaște durere, nu știe ce-i bine și rău. În schimb adoră adierile mângâioase ale undelor de lumină.

  Copilăria e o pasăre albă invizibilă, cu aripi imense și grațioase, născută și dosită bine în sufletul oricărui om. Ea își adună cuib din zâmbet, speranță din dor, din visare. Ea se vrea retrăită,  se vrea renăscută și cel mai mult se vrea iubită. E cea care strânge timpul într-o horă și-l lasă să danseze la nesfârșit prin văzduh, în voia soarelui. Acest dans e un dar fără de preț și o perpetuă binecuvântare pentru fiecare pereche de ochi.

...și totuși această clipă...