În numele viitorului

    

Discurs. Concursul Pedagogul anului.

Astăzi sunt fericită și vreau să împart cu dv această stare de beatitudine, o stare firească pentru  cadrul didactic realizat la catedră.

 Fericirea zilei de azi, vine, inclusiv, din bucuria de a împărți cu elevii mei adevărate comori: binele, adevărul, sarcu, întru edificarea miraculosului templu VIITORUL.

Tudor Mușatescu spunea „Viitorul unui om, ca şi al unei lumi se construieşte, nu se visează” . totuși eu am ajuns aici, începând cu un vis, un vis înfiripat încă din frageda-mi pruncie când mi-am promis că voi fi profesor și nu un profesor oarecare, ci unul care promovează valori şi idealuri ce ţintesc spre succes, profesionalism, performanţă şi excelenţă- un professor care se acceptă pe sine și își ia în serios rolul de personalitate formatoare de opinii, de vieți.

 Timpurile pe care le traim, ne obigă să fim flexibili  și să ieșim din zona noastră de bine Or, cadrului didactic, îi revine cea mai nobilă și cea mai grea dintre misiune - cea de a forma generația viitorului în strictă corespundere cu nevoile societății, pentru că o societate  are nevoie  de tineri motivați, cu o poziție civică demnă, pe umărul cărora va fi destinul țării. Elevul, pe care îl formează, trebuie să dețină un sistem integrat de cunoștințe, abilități, atitudini și valori, dobândite, formate și dezvoltate prin învățare. De aceea, profesorul de azi, în numele viitorului, va avea grijă să-și adapteze stilul de predare la particularitățile de vârstă şi nevoile speciale ale elevului, dar și la ritmul de învăţare şi dezvoltare a acestuia.
    „Progresul semnificativ este rezultatul unei curajoase renunţări la modul tradiţional de a gândi.” (R. Covey) profesorul, în numele  viitorului trebuie să dea dovadă de curaj și să renunțe la tradiționalul clișeic, și să manifeste deschidere pentru perfecţionări, formări, reorientându-se spre cele mai inovative metode şi tehnici de predare. Pentru că formabilul să întrunească profilul în corespundere cu societatea de mâine, demersul didactic va reieși din cei 4 piloni ai educație promovaţi de UNESCO: a şti să înveţi pentru a acumula cunoştinţele necesare la orice etapă a vieţii, a şti să acţionezi adecvat în orice situaţie semnificativă de viaţă, a şti să trăieşti şi a sti să convieţuieşti sau a şti să munceşti împreună cu ceilalţi membri ai societăţii. În funcţie de această optică, educatorul din învăţământ urmează să îndeplinească roluri noi.

El va fi manager al învățării, formator inovator,  cel care știe că Comunicarea empatică – cea mai importantă aptitudine din viaţă, agent motivator care  declanșează și întreține interesul, curiozitatea și dorința elevilor pentru activitatea de învățare. și nu în ultimul rând consilier, un observator sensibil, un îndrumător persuasiv și un sfătuitor care se va preocupa în permanent de starea de bine a elevilor săi.
    În calitatea sa, profesorul va fi tolerant la tot ce este nou, demonstrând atitudine și profesionalism., va fi cel care dă dovadă de responsabilitate, având abilitatea de a da un răspuns sau a face o alegere înţeleaptă, fundamentată pe principii, valori.
Personal, pledez pentru acest  tip de comportament, pentru că el influențează pozitiv procesul de învățare și astfel ajungi să te angajezi și-n alte provocări profesionale, care ți-ar aduce satisfacție și motivație.
    În numele viitorului voi spune da provocărilor profesionale, preocupându-mă permanent de formarea mea, iar învățarea pe tot parcursul vieții va fi o  „zăbavă” asumată conștient și cu placere.           Și cum "Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca." ( Neil Postman), mă declar în totalitate în slujba idealului educațional, cel de a făuri vieți care vor construi ulterior o societate armonioasă, cu oameni morali, integri şi autentici.                                                              Cred că este timpul să facem din şcoală un laborator al vieţii, unde copilul de azi, care este conducătorul de mâine, are toate circumstanţele să se dezvolte, să devină inovativ şi să-şi aducă contribuţia la procesul de transformare a societăţii.

Portret de dascăl

    

Motto: „Învăț de la momentul în care trăiesc,

învăț de la copiii ce sunt lângă mine!”

                                                                                               (V. Suhomlinschii)

            Profesor! Nimic mai desăvârșit decât noblețe sufletului lui ce s-a născut odată cu cerul și pământul, odată cu lumina, din a cărei raze se trage, pentru a fi adevăr și mister deopotrivă.

         Profesorul - acest miracol al zilei de ieri și de azi, a pășit în această lume desculț, de frică să nu rănească firul de iarbă așternut la picioarele sale, ca să-i tămăduiască talpa după truda din „minele de sare- ale sudorii”, vorba poetului. A pășit lin, râspândind parfumul suav al luminii de viață și toată întinderea a devenit rai.

         El, creatorul, născut din propria cenușă  arde ca o torță vie pentru a-și duce la bun sfârșit desăvârșita operă – elevul, omul de mâine, pe al cărui umăr va sta încoronat destinul țării. Tot ce știe să facă, El este să investească bunătate, cumsecădenie, altruism și profesionalism necondiționat în generația viitorului. Acest om cu  puteri supranaturale,  îmbină abil onorificul titlu de dascăl excelent cu cel de actor, pictor de vieți și  sculptor de emoții. El este mobil și flexibil, iar în „desaga cu minuni” se ascund diferite metode și forme de interacțiune și organizare a procesului de învățare. E carismatic, empatic și răspândește pe unde trece doar stare de bine. Acest om de cuvânt e un eșantion de cultură și educație, receptiv la schimbări, investește competențe valorice  pentru a face lumea mai bună şi mai tolerantă. Iar entuziasmul, cu elanul său contagios, îi conferă eleganţă, atitudine pozitivă, pasiune şi dăruire. El învestește timp, idei inovatoare, practici de succes, variază tehnici și metode didactice pentru ca procesul învățării să fie activ, interactiv – o punte de acces spre modernitate. Ioan Bontaş în „Tratat de pedagogie şcolară” făcea următoarea afirmaţie: „Un profesor care posedă măiestrie pedagogică este mai mult decât un bun profesionist, este un artist în meseria sa.”

         În opinia mea, un bun profesor simte copilul, îşi aminteşte că a fost şi el copil şi înţelege toate spaimele, tristeţile, exuberanţa şi bucuria prin care trec elevii lui. Astfel, el devine un învăţător dedicat, care poate schimba chiar şi lumea interioară a discipolului său. Din succesul lor, el își face aripi de pasăre măiastră și „pornește”  mai determinat să făurească cetăți, în care stăpân să fie cuvântul „Om”.

         Asemeni unui ostaș veșnic la datorie, profesorul veghează neîncetat evoluția elevilor săi, îi conduce spre performanțe, motivându-i să-și seteze noi obiective din care ar avea doar de învățat. El știe tot despre discipolii săi. Chiar dacă a trebuit să țină loc de mamă și tată, el a făcut-o cu toată implicarea părintelui grijuliu, mereu în slujba sufletului ce-l are în grijă. Știe cele mai dulci povești, cele mai înaripate parabole, e balsam pentru suflet vorba lui blândă atunci când mângâie și izvor de har atunci când vorbește de Eminescu, Goga sau Arghezi.       

EXCELENȚA SA duce cu sine esența valorilor primordiale: bunătate, dragoste și credință, de la care pornesc în lume cele mai frumoase vieți de copil. 

        Profesionist și responsabil, onest și frumos, energic, sensibil, și omniprezent radiază prin excelența profilului intelectual și moral, e conștient că modelul uman pe care îl reprezintă e piatră de temelia la fundamentul zilei de mâine. 

         Acesta e profesorul viitorului, aspiră la toate astea şi încă la multe altele. El apreciază adevărul şi, nu popularitatea sa, încercând să schimbe lumea, se transformă zilnic,  transformându-i şi pe alţii.

Drumul spre casă

     

imagine: google.com

       E noapte, aproape miezul nopții, dar eu stau și număr stelele pale de pe cerul unei nopți infinite și mă gândesc cu frică la ce va aduce zorii zilei de mâine. Mi-e frică să cred că ziua de mâine va fi mai rea decât cea de azi și că dezamăgirea va lua locul unui moment de fericire. Dar îmi alin frica de incertitudini cu amintirile unei nopți de vară, pe care am trăit-o copil fiind, în casa părintească unde mama și frații mei erau cele mai hazoase bucurii. Mă complac în amintirea de odinioară și ceața care planează peste răsăritul cerului meu se risipește în neantul hâd, care ba vine, ba se duce. Totuși reusesc să - mi drămăluiesc temerile acum că am reușit să mă scald în amintirea casei părintești și aștept să decoleze de pe pista sufletului meu visul purtat de dor și să se aștearnă ca un covor de flori sub pașii răsăritului pe care îl aștept. Sper să ajungă neîntinat și suav!