A apărut ca o văpaie de foc cu iz de iasomie, ca o scânteie desprinsă din mirajul unei nopți de vară, o vară în care-i aparținea și de care era tare îndrăgostită.
Năstica s-a trezit la lătrarul insistent al lui tărcuș, micuțul de el nici glas nu mai avea de la atâta lătrat. Voia cu tot dinadinsul să-și scoată la poartă stăpâna care adormise abia spre dimineață, dar n-avea cum să știe că ea arde în focul dezolant al dragostei. Toată noaptea s-a întrebat dacă e să-l creadă pe Tudor, profesorul de matematică, că o iubește și că ar vrea-o de nevastă. Nu știe ce să facă cu toate aceste gânduri, e încă un copil, n-a terminat nici unsprezece clase, dar el o tot îndeamnă la măritiș. Și apoi își făcuse atâtea planuri, voia să se facă învățătoare, să meargă la oraș, acolo unde s-au dus multe vecine de ale ei și acum vin dichisite, înflorite ca florile în glastră. Nu știe cum să procedeze, e totuși profesorul de matematică, e omul de care s-a atașat de ceva timp și parcă acum, de când i-a spus c-o iubește și inima ei suflă altfel. Îi este drag flăcăul.
A venit în satul lor de vreo doi ani, era un tânăr parcă rupt din poveste, înalt ca un brad, cum spune tanti Marica, vecina de peste drum, când nu știe cum să-și exprime admirația și când nu are alt grad de comparație: frumos de îți venea să te oprești în loc de la câtă lumină îi scălda chipul.
De cum a văzut-o i-a tot aținut calea, ba c-o vorbă, ba, începuse s-o treacă la tablă în fiecare zi, pentru o funcție, pentru un logaritm, până s-a prins că x și y sunt pe departe două simboluri matematice, ci un pretext de a-i bara calea. S-a speriat de cum au început toate colegile să se șușotescă pe la colțuri, să o ghiontescă cu câte o glumă. Ea, care nu a știut până atunci ce este acest sentiment, a intrat în gura lumii fără voia ei. De aceea, cum l-a prins într-o zi la un colț mai dosit din școală, l-a întrebat, cu ochii ieșind din orbite:
- Dom' profesor, nu știu matale ce gând mi-ai pus, dar eu, de când ai venit în școala noastră nu mai am chip să trec pe coridoare, toți mă întreabă batjocuritor dacă matematica de acasa e tot asa de frumoasă ca acea din clasă.
- Spune-mi matale, ce pot să le răspund când eu știu una și bună că matematica e aceeasi pe tot globul pământesc?
- Așa este, Nastica, toate cifrele sunt la fel, dar limbajul ei e diferit. Depinde de câtă miere pui în el ca să ajungă la inimă.
- Dom' profesor, nu mă lua matale cu din astea, spune-mi ce stie toată lumea și eu nu știu?
- Nastica, eu nu știu ce știe lume, dar ceea ce știu eu e că te iubesc și mă tot pirpilesc de dorul tău de când te-am văzut întâia oară.
Și iată de atunci sarmana fată a cam început să se chinuie, ba n-o prinde somnul într-o seară cu lună, ba câinii vecinului n-o lasă să pună geană pe geană și tot așa până a înțeles că matematica lui Tudor e cea mai scumpă din toate. Nu știe dacă vor descoperi împreună formula ideală, dar de una e sigură- fluturii care-i dau târcoale de la o vreme mănâncă tot ce însemnă rațiune. Tare se mai teme că o s-o mănânce pe toată, deși e conștientă că ar fi în stare să-și urmeze visul chiar dacă povestea ei se va transforma în povestea lor.
