Durere

            Bună seara, durere,
Îți scriu ca să te anunț că sunt.
 Ce mai faci? Pe unde îți duci veacul? Ce s-a întâmplat de ai uitat de subsemnata? Nu te mai dor rădăcinile, nu te mai frig măruntaiele, nici măduva nu-ți scârție ca odinioară? Cum e posibil să fi fugit de tine? De ce nu te întrebi?
   E o blasfemie la adresa ta un asemenea comportament. E un atentat la substanța ta drăguță și adorabilă. Trebuie să iei măsuri urgent, să-ți revii la forța de odinioară și să nu te lași suspectată de indiferență sau și mai și, de neputință. Tu ești invincibilă, unică și extrem de forțoasă atunci când trebuie să curmi vieți, atunci când toți te imploră să pleci, iar tu te împotrivești să mai rămâi. Ești plină de inhibiții, dar asta doar tu știi, pentru că cu mine tu ești reflexivă, devii meditativă când cazi pe gânduri și-ți revii doar după ce te-ai instalat, cu tot cu încălțări pe suflet.
Durere, tu ți-ai făcut viză de reședință pe creștetul meu, m-ai ademenit cu flori dalbe de lămâiță doar-doar să nu plătești chirie. E clar că, la cât de ofticată ești, trebuie să te ospețească cineva. De data asta am fost eu, iar altă dată poate fi oricine. Așa e?
...iar tu știi, sigur că știi că banii m-ar putea elibera chiar și pentru o clipă de povara ce ești, iar tu nu vrei decât să fii, să rămâi totuși ce ai fost: DURERE.