vineri, 3 noiembrie 2023

Felicitare



            Violeta mea dragă, e greu să mă raportez la ziua ta fără să simt gerul din calendar și zăpada scârțâindu-mi sub tălpi. Dar am să încerc să evoc despre cum o soră mai mare și una mai mică pot micșora distanțele fără a perturba sentimentele ce le leagă. 
   Tu știi și eu știu că ne avem una pe alta, iar acest fapt e cel mai colosal exemplu de fraternitate.
  Te iubesc fără judecată. Așa cum doar o soră, care a împletit la zulufii aurii, știe să o facă. 
  Te iubesc, la fel cum iubesc duminicile în care ne plimbam de mână dorurile pe ulițile satului, din a căror izvoare ne tragem.
    Te iubesc...
   Te iubesc, așa cum îmi iubesc nepoții( copiii tăi), care au venit ca o confirmare, că ești un cumul de valori. Toate însușite cu responsabilitatea exemplelor din fața ta.
    Pentru toate astea și încă multe pe care ți le-am tot șoptit la ureche, te iubesc.


   N.b: recunosc, ți-am cam "ciufuli" facebookul, cautând prin amintiri, tot ce mi-ar fi scăpat de la atâta zarvă în lume.

   
    
    
    


    

vineri, 4 august 2023

Tu poti!

      Când am crezut că am învățat să zbor, mă pomenesc istovită de exercițiu acesta interminabil. O adevarată povară această tentativă de a zbura fara  aripi. Chiar imposibilă aș zice acum, dupa atâtea încercări. Și totuși optimismul meu vine din curajul de a mă aventura în acest joc de sfidare a destinului. Am zis că pot și aproape că am reușit să mă urnesc de la sol, ba chiar sa iau și puțină altitudine. Dar, într- un moment de nerabdare m-am pomenit dezechilibrat și acum trebuie să o iau de la început. 
- O muncă zadarnică făra voință, mi- am zis și am început să mă reinventez. Să-mi reinventez noi aripi, care să mă facă stăpân din nou peste destinul din mine. 
    

Ziua în care n-am mai plâns

               imagine: pinterest      Era 4 dimineața, zi de sâmbătă când a urcat în microbusul ce avea s-o ducă pentru prima d...