sâmbătă, 3 octombrie 2026

impresii

Intalnirea de aseara, la Palatul Valentino din Roma, cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, a fost de-o eleganță și o alura speciala. Exact cum e și scrisul dânsei. 


Acest dialog cultural, organizat cu ocazia Lunii literaturii la Roma, de Ambasada României în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova, a confirmat setea oamenilor de literatura vie, palpabila, care emotioneaza si te revoltat de o potriva. Or, spunea scriitoarea: "AI poate scrie cărți,  dar nu poate reda emotia din spatele unui proces". Cred că literatura buna, onesta, nu va pierde din "teritoriu" atâta timp cât misiunea noastră de părinți,  profesori va ramane aceeasi: sa-i invatam pe copii sa citească. Iar noi, adultii, sa citim de rând cu ei.
Si aici imi revine din memorie tabloul in care eu, mama, puneam mâna pe o carte și imediat intenția mea era sustinută si de alte două perechi de mainuțe cu cartea în mână. 
Exact, astfel se cresc generațiile de intelectuali.

De la eveniment am plecat cu inima plina de satisfactie și cu un autograf prețios.  

Militez pentru ideea ca astfel de evenimente chiar au puterea de a schimba lumea, trebuie doar sa ne dorim sa facem parte din povestea schimbarii.







despre ea

Mamica mea e femeia tipică de la țara, cea care nu se duce la culcare până nu sunt orânduite toate cum vrea ea. Uneori, poate sa nu doarma deloc de grija unei cloște care scoate pui sau de faptul că trebuie să meargă a doua zi la oraș. Cea de a doua îi dă palpitații, frisoane, anxietate. Abia când se vede la destinație răsuflă a ușurare.

De ce povestesc toate astea azi? Pentru că ziua de azi îmi aduce în memorie una dintre cele mai recente iesiri a mamicai " în lume". 

Anul trecut, i-am propus să ne întâlnim la Iași, de ziua ei, mai erau câteva evenimente care se suprapuneau. Și spre mirarea și bucuria noastră mămica a acceptat calatoria cu trenul

 Pentru că îmi amintește de o situație din anul trecut. 

mămica

Mamica mea e femeia tipică de la țara, cea care nu se duce la culcare până nu sunt orânduite toate cum vrea ea. Uneori, poate sa nu doarma deloc de grija unei cloște care scoate pui sau de faptul că trebuie să meargă a doua zi la oraș. Cea de a doua îi dă palpitații, frisoane, anxietate. Abia când se vede la destinație răsuflă a ușurare.

De ce povestesc toate astea azi? Pentru că ziua de azi îmi aduce în memorie una dintre cele mai curajoase iesiri a mamicai " în lume". 

Anul trecut, i-am propus să ne întâlnim la Iași, de ziua ei, mai erau câteva evenimente care se suprapuneau. Și spre mirarea și bucuria noastră mămica a acceptat calatoria cu trenul, ba și pașaport și-a făcut. 
Să-mi zică cineva ca acesta nu-i curaj?

Chiar dacă călătoria, drumul, orasul n-a impresionat-o la fel de mult ca grădinița ei cu flori, noi ne bucurăm că putem crea amintiri împreună.
Că putem să-i dăruim și altfel de trăiri decât cele provocare de "strânsul roadei" sau de "vopsitul ferestrelor". 

...cum vă spuneam mămica mea e femeia tipică de la țară, dar e destul să-i schimbi decorul, contextul și ea devine cochetă și feminină.
Mai jos vă las dovada și prilejul să-i urăm la mulți ani!

La mulți ani, mămica! 
Oare cum să te facem să te gândesti mai mult la tine și mai puțin la ceilalți?

eu

Când am decis să plec, o fostă colegă de facultate, mi-a spus: "să nu îndrăznești să plângi după lingurile și furculițe pe care le-ai lăsat în urmă. Cu timpul, vei conștientiza că nu-ți trebuiesc chiar așa de multe". 
M-a ajutat enorm această formă de abordare a ei despre viata pe care  credeam că reușisem să o construiesc până în acel moment. 
Știa ea ce spune. Trecută printr-o experiență asemănătoare. Tot ea mi-a zis că noi, femeile agresate de partener, avem tendință să ne agățăm de lucrurile pe care le-am adunat în căsnicie, punându-ne propria siguranță pe un plan secund. Avea mare dreptate. Dar am înțeles mult mai târziu ce voia să zică.

La cinci ani distanță, recunosc, am trecut prin diverse stări, emoții, neajunsuri, greutăți. Dar nicioda n-am avut niciodată tendința să mă întorc de unde am plecat. M-am vindecat.

discurs motivațional

Eu sunt o supravetuitoare a violenței domestice, dar mesajul meu de astazi nu va fi despre durerea și nedrepratea acestui flagel, ci, din contra despre purere, solidaritate, renastere. Or, noi, cu dv, pentru asta astazi ne am adunat: sa lansam um mesaj de solidaritate catre toate femeile care traiesc inca in cercul vicios al violenței.
Spuneam ca ma identific cu notiunea de supravetuitoare pentru ca o victima a violenței domestice va purta pe umeri pentru intreaga viata stigmatul umilintei daca nu va fi pregatita sa lupte pentru a supravetui intr-o societate, comunitatea care nu are suficiente resurse ca s-o apere. Nedreptatile intalnite, replicile acide, comunitatea gata să te puna la zid pentru decizia de a pleca dintr-o relatie abuziva, s-ar parea ca ar trebui s-o dezarmeze. Dar imediat intervine simtul de supravetuitor si constientizezi ca ai doua cai: sa supraviețuiești sau sa te intorci de unde ai plecat.

impresii

Intalnirea de aseara, la Palatul Valentino din Roma, cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, a fost de-o eleganță și o alura speciala. Exact cum e ...