Citesc "Alionușka" de Lilia Calancea. Recunosc lectura acestei cărți este condiționată și de avalansa de reacții diverse venite din online. Unele destul de obiective, ca însăși povestea din spatele coperților(după mine), iar altele nefondate sau conduse de primul impuls, cum ne e firea.
Am trăit perioada aceasta de "tranziție": alfabet- limbă, prin prisma copilului care de bine ce reușeste să scrie și să citească, trebuie să o ia de la capăt. Nu vorbim despre evenimentul istoric, de încărcătura patriotică din spatele acestui ideal, vorbim strict de ce simte un copil când este strămutat din toate încheieturile la început de drum.
Iar "Alionușka" e cartea care vorbește și-n numele meu. E cartea tuturor generațiilor, cu atât mai mult, dacă ne raportăm la idealul nostru românesc.
Îmi place cartea, personajul, dar mai ales carisma naratoarei. Și mai am o curiozitate, de abia aștept să aflu cine e Alionușka, de aceea, mă întorc la lectură.
Seară frumoasa!
