Draga mea mamă,
Un dor nebun
m-a făcut să-ți scriu tot ce simt și trăiesc în aceste zile grele, în care nu mai ești cu mine. Gândul
de-ați scrie vine din naivitatea mea de copil îndrăgostit la nebunie de
blândețea glasului tău, de cosițele tale ce se lăsau alintate în fiecare noapte,
de seninătatea din privirea ta. Chiar dacă viața ți-a luat mult din ea, eu copilul
de azi tânjesc și urăsc distanțele care ne-au
despărțit.
Scumpa mea,
regret, că atunci când îmi erai alături n-am știut a înveșnici clipa-te
supăram. N-am știut atunci că tu, mămica
mea dragă, ești darul meu de sus, ești îngerul ce-mi alunga toate forțele
răului și mă - ncuraja la fapte mari. Acum regret că aveam zile în care melancolia
și tristețea îmi întunecau ființa, dar forța ta miraculoasă mă curăța de ele și
îmi cuprindea trupul firav spunându-mi
că nu sunt singur. Îmi pare rău nespus de
zilele în care te necăjeam. Te făcem să plângi. Dar să știi că atunci tot ce-mi
doream era să te strâng în brațe și să mă eliberez de nodul de lacrimi ce-mi
stăvilea sentimentele. Abia acum, când m-am pomenit singur înțeleg că darurile
materiale pe care le primesc de la tine periodic, nu mi te aduc înapoi nici pentru o clipă, pentru
că nu poartă nici măcar mirosul și nici căldura brațelor tale. Urăsc aceste
hârtii din cauza cărora acum ești
departe de mine. Le urăsc, pentru că ele au
împărțit lumea în bogați și săraci, în copii cu părinți și fără părinți.
Urăsc traiul în țara mea fără tine. Și totuși, sentimentul că te jertfești
pentu mine, îmi dă curajul să te aștept ca un bărbat, să îți răsplătesc
imensele clipe în care am fost fericiți.
Iartă-mi,
mămico, lacrimile, dar azi am avut o zi mai proastă la școală. Nu, nu am luat
note rele, ba din contra am luat un zece la limba română, doar că diriginta a anunțat pentru vineri ședință cu
părinții, iar eu știind că ești departe,
iar bunica se plânge de picioare, n-are cine veni la ședință.
Mămico, nu te
supăra pe mine, n-am intenționat în nici
un chip să te întristez, doar am vrut să știu că ești cu inima lângă mine
și poate această dorință a mea să te
ajute să vii acasă măcar de ziua mea.
Mămica mea, vreau să știi, atunci când te vei întoarce mă
vei găsi mult mai bărbat, pentru că depărtarea și lipsa ta m-a maturizat. Eu n-am mai plâns de mult, iar bunica îmi spune că
sunt sprijinul ei de nădejde și ajutorul ei la bătrânețe. Tot ea îmi spune că, greutățile
îl fac pe om mai puternic și mai cumpătat. Nu știu de-i așa sau altfel, un
lucru știu sigur, acum pot face lucruri pe care înainte lu le știam a face. Ard de nerăbdare să te bucuri și tu în rând cu
bunica, dar până atunci îți voi atașa câteva poze, ca să nu mă uiți și să vezi
cât de mare m-am făcut.
Am uitat să-ți mai spun, mămico, la desene animate nu
mă mai uit, că tare des te întristai din această cauză. De calculator mă mai folosesc, recunosc, doar
pentru că, acolo, te am pe tine. El e una dintre bucuriile mele, pentru care
zilnic mă întorc de la școală iute și încrezut că vom reuși să avem de toate. Că vom construi gardul, că vom schimba pavajul din ogradă, că vom pune geamuri
noi și că lumea ne va privi cu alți ochi.
De un lucru mi-e
frică însă, scumpa mea, că dorul de mine și de bunica să nu-ți ia din
seninătatea chipului și să nu te mai recunosc.
Vreau să te știu fericită și îți promit să-ți dăruiesc această fericire, numai vino acasă.
Te sărut pe
ochii tăi triști, dar imenși, mamă.
Cu dor, al tău fecior
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu