Dor de veșnicie

- Unde crezi că te-ai ascuns?
- Pe  raza din ochii tăi sfioși...
- Chiar crezi că poți rămâne acolo o veșnicie?
- O veșnicie nu... dar,  viața veșnică din ochii tăi, mă tentează.

   Astfel vedeau veșnicia cei patru ochi, trimițând unul altuia, semnale de iubire eternă.
   Erau convinși că iubirea din ochii lor e suficientă ca să orbească apusul ce aduce în viețile lor noaptea neagră a tăcerii. Se îngrijeau de izbucnirile inimii, pentru că erau convinși că puterea ei este imprevizibilă și imensă, nu aveau nevoie de alte confirmări decât de zorii unei zile cu soare, care pot aduce în viața unui om atâta lumină, încât tot ce-ți dorești e să te conectezi la eternitatea ei.
Au îceput să- și plimbe iubirea pe sub ochii migdalați ai nopții, descoperind, pentru a câta oară, complicitatea acesteia. I-au mulțumit, înălțând la nori salve de iubire:

 - Crezi că ai putea să-mi dăruieşti Carul-Mare, că prea mă obsedează îndrăzneala lui?

- Da! Pot să-ți ofer în dar tot cerul de mi-ai cere...

- Atunci îți cer: iubeşte-mă cu tot cerul tău! ...iar eu voi fi pur şi simplu fericită...