Viața-n izolare

   

      Te-ai întrebat vreodată cum e să fii privat de dreptul de a zâmbi, de a iubi și de a te plimba fără restricții sub bolta vastă a zilei? 

    Cu ziguranță, azi, mai mult ca oricând, ai răspuns la această întrebare, pentru că ai simțit ca nimeni altul cum e să stai în izolare fără râsul dezinvolt al prietenilor, fără îmbrățișările tandre ale vieții de dinainte, dar și fără libertatea zborului din colivia sinelui. La sigur, ai cunoscut deznădejdea apropiaților din celălalt capăt al lumii, simțindu-te neputincioasă și inutilă. Ai tresărit în noapte la sunetul strident al telefonului, de teama veștilor ce te țin captivă sub masca grea a neliniștii  și n-ai știut: să plângi sau să râzi la insistențele lui.

    Ai surprins sau nu ai mai surprins zborul de cocori, așa cum se întâmpla până acum? Cu certitudine, știu că n-ai reușit să le dai o întâlnire pe zoom, pe messenger, instagram, că ele, păsări călătoare, n-au nevoie de eter ca să exploreze zările virtuale la care noi doar putem visa. Ei au infinitatea lumii pe aripi, pe când noi ne-am lipsit de ele odată ce am îmbrăcat masca supărării și a fricii. Am închis obloanele casei, lăsând la vedere totuși stigmatul unei lumi neputincioase și anxioase. Toți și-au construit paravane din propriile angoase, crezând, în disperare, că au găsit poțiunea vindecătoare, iar iminența contaminării îi va ocoli.

     Dacă stau și mă gândesc viața-n izolare nu este cea mai rea formă de exprimare a regretelor și neîmplinirilor, ci din contra, e un exercițiu viabil de a ne măsura propriul sistem de valori, trecându-le printr-o filieră a potențialului nostru psihologic. E obsedantă starea de dezagregare în care ne-am antrenat potențialul analitic, dar e o opțiune fiabilă pe timp de criză, și ne-ar  ajuta  să găsim mult mai ușor echilibrul emoțional care ne-ar scoate din  sumbrul cotidianului.

    Vreau să cred că capacitatea emoțională îmi va permite să rezist tuturor frustrărilor, temerilor care mă inundă în acestă perioadă debusolantă și că într-o bună zi toate umbrele tristeții se vor risipi asemeni valului luat de vânt. Sper doar că până atunci să rămân integră și cu suficient discernământ sufletesc ca să mă bucur cu toată ființa de miracolul traiului pe PĂMÂNT.