E dimineața unei noi zile de primăvară. Un nou aprilie, anunță calendarul de pe etajeră, parcă vrând într-adins să accentueze că s-a încheiat, dar nu s-a sfârșit cea mai fără de vlagă perioadă.A venit aprilie, agățând ciucurii lui martie prin pomii scorojiți de la atâta frig, dându-le viața pe care le-a luat-o gerul din această noapte. Bieții de ei, stau cu mugurii plumburii, pirotiți de promoroaca matinală ce i-au lăsat fără mantia catifelată și așteaptă soarele, poate-poate le va salva măcar un ochi de speranță, cu care să-și alinte la vară nepoții.
Astăzi e o zi mai specială, de asta așteaptă vioaie să se ia la glume cu soarele, încă zbârlit de zori, dar până atunci trebuie să facă inventarul unei zile abia începute.
Va întinde peste câmpi, case și oameni, plapume moi de iarbă verde, va ruga soarele să le scalde trupul amorțit de la atâta așteptare și va invita cea mai de soi orchestră din crâng să le tămăduiască blânda față. Bineînțeles, va avea grijă să le prindă în colțul sufletului cel mai fără de prihană zâmbet, care să inunde zarea albastră ca un curcubeu ce este.
Nu știe însă, ce va face cu asfințitul, dar până atunci mai e mult, de aceea preferă să trăiască clipa zorilor printre bucuria narcișilor și a lalelelor îmbobocite de dragoste.
E aprilie, ziua care îmi surâde de după geam cochetă și pusă pe șotii. Și-a pus flori de cireșe la urechi, salbă de mâțișori la gât, iar în păr, și-a agățat ditamai rază de soare și nu vrea să coboare, obraznica, până nu-mi gâdilă și cea mai dosită geană în care stă moș Ene întronat.
- Ce poți să fac, că doar n-o să mă iau la gâlceavă cu 1 aprilie? Îl aștept de un an și apoi orele lui sunt numărate, trebuie să reușesc să împart bucuria acestei zile cu cât mai multă lume.
Decid să mă pornesc cu colindatul, după glume, îmi iau și traista, poate mai adun și rezerve de umor, pentru alte timpuri pestrițe, mă îndeamnă jucăuș acest aprilie, care în pofida luminii din plete, este anxios.
Nu-mi place culoarea din obrajii lui și nici ochii cu privirea ațintită în gol, nu -mi sunt pe plac, de aceea îi ignor îndemnul poruncitor și mă înarmez să-i asediez tronul lui moș Ene, că prea se crede stăpân, de la o vreme, peste zorii mei.
M-am trezit, buimăcită, mi-am pus pe mine cea mai nobilă catrință, cea mai de sărbătoare bluziță și am ieșit la colindat grădina, în plină primăvară, doar voi speria urgia care mi-a zăvărât cu zeci de lacăte rochița cu floricele, visele mele, dar și libertatea de a colinda în voie, după placul inimii.
Mi-am prins în pletele curse flori de lămâiță, pentru a mă bucura de un aprilie pe care nu l-am mai văzut de un an întreg și care deodată mi s-a părut atât de îngândurat şi străin, de m-a apucat aceeaşi stare de nelinişte, resimțită de o bună bucată de vreme.
Când credeam că am de a face cu o zi obişnuit de banală, s-a întâmplat ceva curios- în palme mi s-a pus o arătare, un chip de formă sferică, ce lua forma unei păsări albe, imense. Pe măsură ce-o priveam îşi lua avânt spre înalt şi iar revenea în podul palmei ca să-mi mângâie cutele care au început dintr-odată să apară şugubețe. Era forța vitală, purificatoare venită dintr-un timp paradisiac, dorit şi neînduplecat. I-am ciufulit un pic creştetul, ademenită de jocul ei şi am îndemnat-o să zboare spre zări fără durere, iar de-i va fi dat să o cunoască vreodată, să revină în palma mea, unde o va aştepta mereu o copiliță în catrință şi bondiță cu flori.
Acesta e legământul pe care l-am făcut eu cu azi şi mâine: să iubesc zorii care au grijă, de fiecare dată, să ne pună în palme cel mai frumos dar- viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu