Și totuși glasul inimii mele te cheamă, indiferent de blestemul pus în fața destinului ca o prăpastie, te vrea despovărat de griji, de ani, de supărări, pentru a trăi visul unei nopți de vară, departe de ochii treji ai sufletului, care tot mormăie ceva de zile bune. Știu, el se simte cel mai trădat, pe el l-a durut cel mai tare plecare ta, nu-ți poate ierta infidelitatea ta jovială, purtată de dorul de ducă. El știe doar una: în dragoste, nu e ca la război, unde e permis orice, ci din contra, o iubire are nevoie de hrană, are nevoie de doi. E nevoie de angajamente sub clar de lună, dar tu ai uitat că jurământul poate avea doar o patrie, mai ales dacă aceasta a fost martor la dezgolirea ta de păcat.
Ai ignorat chemarea, zburând ca o nălucă în alte plete zbuciumate de visuri şi trăiri răzlețe, desconsiderând îndemnul meu de-a zăbovi sub Carul Nou, pe motiv că Venus e tot ce te interesează la moment, şi te-ai lăsat purtată de unduirile ei ca un înger din serile cu poveşti la gura sobei, ignorând că la venirea zorilor, Venus a ta, se va risipi în vid, iar tu va trebui să o ia-i de la capăt.
Asta vei face, tinerețe, vei căuta fără încetare satisfacția îmbobocită a unui bulb de floare, neştiind că floare pe care o cauți creşte din semința iubirii vigilente, ce se naşte sub lumina lunii şi apune în umbra unor vise utopice, dacă nu o plantezi în gràdina inimii tale mari.
Vei trăi deziluzia unei realităţi asemeni mie, care credea în tine şi-n eternitatea ta iluzorie, eram sigură că odată venită, aveai nevoie de iubire şi ți-am dat-o pe toată, doar- doar te vei pitula la umbra inimii mele şi vei savura răcoarea mea feciorelnică ce-mi spăla fața, dar nu, tu ai ales nemurirea, trăită de fiecare dată în alți şi alți ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu