M-am trezit zgâlțâită de un soare zâmbăreț, gătit special pentru ca să mă ademenească în magia jocului de pe toloacă.
- Nu, nu, nu, m-am opus eu! Am nevoie de puțină apă și săpun, după mai vedem dacă ne mai este a joacă.
- Nu, te rog, nu ai nevoie decât de rochița cu floricele și cosițele rebele, prinse colac după ceafă, mi-a șoptit și m-a condus în curte unde erau aliniați gălăgios cei 20 de bobocei. Nu m-am mai opus, alintându-mă ca Smărăndița popii, dar mi-am luat nuielușa și fuga pe toloacă. Vai ce feerie și zbenguială era acolo! Toată mahalaua erau aliniați ca la paradă- care cu un cârd de boboci, care cu un
cârd de gâște, care pur și simplu, au venit ademeniți de același complice-soarele cocoțat ca un stăpân peste dealul copilăriei mele. Nu pot să vă redau bucuria boboceilor mei la vederea rochiței cu floricele, au început a face gură în jurul meu, cătând să-i hrănesc din palmă. O dată, ritualul epuizat ne-am întins la soare pe muchia de deal, ce ni se întindea la picioare aidoma unui cățel alintat. Cât era de inocent și familiar acest chisc? Era venit din timpurile în care vocile gălăgioase nu conteneau decât în noapte. De aceea, tăcea chitic, ca nu cumva gloata de gălăgioși să se mute în vale, acolo unde au plecat într-o bună zi și nu s-au mai întors. Cât a mai suferit atunci, cât a suspinat îngânat la tot pasul de vântul șturlubatic, numai el știe. Atunci, noroc că era primăvara, și câmpul inundat de violete și margarete i-au spălat rănile cu flori de potbal și romaniță, dar altfel era să fie dus și el tocmai în centrul satului, acolo unde erau duși de ploaie digurile și dunele de nisip. Dar, acum era fericit, nu-și încăpea în maluri de bine ce-i era. Și eu eram fericită când vedeam atâta armonie și pace în jurul meu. Mi-am luat cartea cu povești la umbră și am început a le înșirui copiilor de seama mea, că tare îmi mai place să fiu învățătoare, mi-am spus. Sper să reușesc vreodată să mă fac învățătoare, că doar așa, visul din copilărie se poate transforma în cea mai frumoasă poveste de viață. Știam că viața unui om matur poate fi o copilărie continuă, dacă a avut o muchie de deal, pe care și-a depănat năzuințele, o uliță tainică și tămăduitoare, care îi petrecea dorul ori de câte ori pleca de acasă. Asta știam atunci și de aceea, trăiam fiecare clipă de bucurie împreună cu aceste averi, transformându-le în coronițe cu flori. La pauza mare, mi-am adunat boboceii la umbră pentru apelul de zi. Au venit toți bucuroși, implorându-mă să-i iau și pe ei în clasa cu clopoțel, clar, n-am putut să-i refuz, le-am promis o perioadă de probă. Tare guralivi erau, dar mi-au promis că doar în pauză vor conduce corul pe toloacă, iar la ore vor tăcea chitic. Le-am dat o șansă, deși, recunosc, n-am mai văzut printre școlari boboci. Poate doar la Druță.
-Oare nu de la atâtea povești, bobocilor mei, li s-a urcat cartea în cap, mi-am spus?
Prea deochiată această rugăminte a lor. Dar, de, n-ai ce-i face, asta mi-e chemarea: trebuie să mă fac învățătoare, iar la școală, cine nu știe, că sunt copii fel de fel- și mai buni, și mai puțin buni. De aceea, hotărât: mă fac învățătoare în satul meu! Voi fi stăpână pe aceste dealuri, văi, pe ulița copilăriii mele o veșnicie. Voi răscoli în rădăcini pentru a vedea de unde se trage neamul meu, cel nedreptățit de manualele școlare și ars pe rug în hambarele de chimicale.
Gata. Hotărât lucru, mă fac învățătoare. Așa se hotărăște soarta omului, mi-am zis atunci și fuga cu tot cu cârd acasă până nu mi-a pierit elanul de-a mă face soră de destin cu Domnu Trandafir, cu Creangă cel din Humulești, care mi-a hrănit acest vis cu prăjiturele vorbitoare. Ce credeți? Acasă mă aștepta o mamă de harapnic, pentru că atunci când am ieșit doar în rochița cu floricele, am uitat să închid portița de la grădina cu zarzavat și toate orătăniile hulpave au ras de pe fața pământului tot ce era comestibil în grădina casei. Așa că dorul de a mă face învățătoare l-am mai amânat până-i trece supărarea mămicăi mele, care de altfel era cea mai bună și protectoare mamă. Știam că are să mă asculte și are să-mi susțină visul, că îmi spusese mămuca că era și visul ei neîmplinit.
Probabil n-a avut, ca și mine, o muchie de deal care să o alinte și nici o uliță răbdătoare care să o aștepte. Ea n-a reușit, dar eu am să reușesc, pentru că le am pe toate astea. O mai am și pe ea, mămica mea muncitoare ca o albinuță. Știu că pentru visul meu va scoate din piatră seacă sevă aducătoare de noroc. Alții nu, dar ea știe cum să îmblânzescă piatra ca să-i cadă moale în brațe, împlinind ritualul destinului. Aşa este ea, o îmblânzitoare de vise când vine vorba de copiii ei.
Prea deochiată această rugăminte a lor. Dar, de, n-ai ce-i face, asta mi-e chemarea: trebuie să mă fac învățătoare, iar la școală, cine nu știe, că sunt copii fel de fel- și mai buni, și mai puțin buni. De aceea, hotărât: mă fac învățătoare în satul meu! Voi fi stăpână pe aceste dealuri, văi, pe ulița copilăriii mele o veșnicie. Voi răscoli în rădăcini pentru a vedea de unde se trage neamul meu, cel nedreptățit de manualele școlare și ars pe rug în hambarele de chimicale.
Gata. Hotărât lucru, mă fac învățătoare. Așa se hotărăște soarta omului, mi-am zis atunci și fuga cu tot cu cârd acasă până nu mi-a pierit elanul de-a mă face soră de destin cu Domnu Trandafir, cu Creangă cel din Humulești, care mi-a hrănit acest vis cu prăjiturele vorbitoare. Ce credeți? Acasă mă aștepta o mamă de harapnic, pentru că atunci când am ieșit doar în rochița cu floricele, am uitat să închid portița de la grădina cu zarzavat și toate orătăniile hulpave au ras de pe fața pământului tot ce era comestibil în grădina casei. Așa că dorul de a mă face învățătoare l-am mai amânat până-i trece supărarea mămicăi mele, care de altfel era cea mai bună și protectoare mamă. Știam că are să mă asculte și are să-mi susțină visul, că îmi spusese mămuca că era și visul ei neîmplinit.
Probabil n-a avut, ca și mine, o muchie de deal care să o alinte și nici o uliță răbdătoare care să o aștepte. Ea n-a reușit, dar eu am să reușesc, pentru că le am pe toate astea. O mai am și pe ea, mămica mea muncitoare ca o albinuță. Știu că pentru visul meu va scoate din piatră seacă sevă aducătoare de noroc. Alții nu, dar ea știe cum să îmblânzescă piatra ca să-i cadă moale în brațe, împlinind ritualul destinului. Aşa este ea, o îmblânzitoare de vise când vine vorba de copiii ei.
Îmi aduc aminte, odată, când eram mai mică, visam să am o soră şi n-a trecut mult după ce i-am împărtăşit din dorința mea, că Violeta, cu bucle în păr şi strungăreață, avea să-mi țină de soră mai mică. Tare eram fericită atunci când mămica mi-a adus-o acasă dint-o varză. De unde o fi luat varză la vreme aceea, nu știu? Dar de la atâta fericire n-am mai stat s-o întreb. Se zvonea pe atunci că ar fi, în Țara Soarelui-Răsare, fel de fel de minunății, dar la noi, prima dată auzeam.
Aşa sau altfel, dar eu eram atunci, în plină iarnă, cea mai fudulă soră mai mare. Acum i-au crescut dinții de lapte şi nu se lasă dusă în brațe ca atunci, o face pe fata cea mare şi are cumva dreptate. Buclele inele îi stau cocoțate până-n creştet şi fug de pieptene ca dracul de tămâie. Pielea albă de ghiocel este luminată feroce de doi ochi albaştri, încât ai impresia că toată ulița s-ar aprinde de la seninul lor dacă i-ar zâmbi o dată...
Aşa sau altfel, dar eu eram atunci, în plină iarnă, cea mai fudulă soră mai mare. Acum i-au crescut dinții de lapte şi nu se lasă dusă în brațe ca atunci, o face pe fata cea mare şi are cumva dreptate. Buclele inele îi stau cocoțate până-n creştet şi fug de pieptene ca dracul de tămâie. Pielea albă de ghiocel este luminată feroce de doi ochi albaştri, încât ai impresia că toată ulița s-ar aprinde de la seninul lor dacă i-ar zâmbi o dată...
- Hai, gata cu visele, mergem să salvăm grădina de zarzavat, m-a ghiontit mămica cu un îndemn.
- De ce eu trebuie să le fac pe toate, oare nu mai sunt şi alții în ograda asta? am reuşit să îngân, când deodatã, asemeni fetei de împărat, m-am trezit. Am deschis ochii într-un alt basm, tot în ograda copilăriei mele, doar cã în locul fetiței cu funde şi rochiță înflorată era o mamă-învățătoare, cu două flori la piept- visul tinereții ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu