Din iubire

   Iubire, cea mai înaripată virtute umană, ea te înalță, te subjugă şi chiar te condamnă. Te condamnă la ardere mistuitoare, devoratoare de trup şi suflet, sau din potrivă, la îmbobocire dureros de dulce.

    Iubirea e pilonul de forță pe care se ține imensitatea ancestrală a Universului. Ea înmagazinează pulsul în zbatere frivolă a dorului de dragoste, dar şi cumințenia absolută, venită din sacralitatea valorică a unor gesturi şi fapte mărețe. 

    Deşi, pretindem că  cunoaştem misterul celei ce "mişcă sori şi stele"( D. Alighieri), suntem inhibați de incertitudini şi căutări frecvente, tindem să cunoaştem taine ce sunt de nestăvilit, iar  îngrădirea  şi ocrotirea de ochii destructivi ai curiosului este indispensabilă.

    Ce ar fi trupul meu, al tău fără iubire? Ce ar fi gânguritul pruncului fără flacăra de iubire din care se naşte?  Ce ar fi umbrele din care porneşte seminţia de viață dacă nu ar fi iubire? Cu siguranță: şi eu şi tu, şi pruncul din leagăn, şi umbrele de viață, toate s-ar topi în neant., fără ea, leoaica tânără, pe care o tot îmblânzim, din iubire pentru a cunoaşte cu adevărat iubirea.