Grădina cu trandafiri

   Era stăpână peste grădina din fața casei. Stăpânea, defapt, un regat împânzit de mireasma și sclipirea anotimpului care răspândește pe pământ: verdele crud, verdele copt, florile parfumate de  iasomie, de bujori și narciși. Toate împreună formau un buchet cromatic inestimabil, luând forma și forța celei care le-au purtat de grijă.

 Toate florile erau speciale, având și un rol deosebit pentru stăpâna acestui ținut, dar cel mai măreț și de preț din acest buchet, erau trandafirii. Tufele mai mari și mai pitice, obraznic de jucăușe se întindeau pe toată suprafața grădinii, luând drumul pribegiei când soarele se înălța de două verste pe bolta senină, atunci ele se înălțau la cer în semn de mulțumire și așa rămâneau să-și verse corola de minuni,  îmbobocită până la căderea serii, își plecau timid fruntea spre umărul nopții și-n liniștea profundă așteptau o altă dimineață. 

   Și uite așa, spectacolul lor, de o valoare incomensurabilă, pentru ochii reginei, ținea din primăvară până la căderea  fulgilor de nea. Nu erau ochi să nu fi trecut prin fața porții și să nu tras cu privirea la tufele de trandafiri, care răspândeau și o mirească adormitoare. Toate florile din regat  erau eclipsate  de florile dragostei, așa cum mai erau numiți trandafirii. Nimeni nu mai aveau ochi și pentru alte flori, chiar dacă și ele trăiau într-o grădină de basm.

    Era un adevărat sejur, o adevărată delectare sufletească când ochii reginei se opreau asupra unui trandafir parcă oficiind un ritual de convertire a florii în tânără copilă și, tot atunci, brațele fluide ale reginei, cuprindeau la piept  tot întinsul grădinei de trandafiri metamorfozând-o. Jocul minunilor lua forța cea mai aprinsă a grădinei de mărgean, transformând și sufletul de om în tufe vibrante de trandafiri.

    Toată întinderea cu trandafiri multicolori luau forma unei simfonii de Vivaldi sau Bethoven, când regina intra în povestea pe care o făurise cu propriile mâini. Ea cerceta fiecare petală, fiecare frunză întrebând-o de sănătate și abia după aceea se ocupa de fiecare puiet în parte. Avea ea, o manieră familiară de a se ocupa de fiecare buton, pentru ca acesta să crească cele mai frumoase și rotate flori. Le cunoștea pe fiecare pe nume, avea grijă ca umbra vreo unui  ochi rău să nu le ia din culoare. De aceea, grădina padadisului era prima grijă a reginei. Toți oaspeții, veniți de pe multe cărări, se opreau să-i fure din secret, dar nimeni și nicicând n-a aflat cum își îngrijea stăpâna acest mic colț de rai. Tot ce trebuiau ei să știe le era oferit gratis. 
   Drept recompensă, pentru expresia vie de uimire, când grădina era împânzită de un văl cromatic, care se așeza pe fața nemuritoare a primăverii, le oferea un spectacol împânzit de mireasma  balzamică a propriului paradis.