Nepotrivire

       Recunosc, nu m-am mai uitat în oglindă de patru săptămână. Ba nu, de ani buni nu m-am mai primenit într-o oglindă adevărată - toate de până acum cântau aceeași melodie: ” cât de frumoasă ești”, lăsând la vedere doar urmele unor retuşuri la modă, dosind cutele nepotrivirii ambițios de galant.
      De ani buni, nu zic câți, nu am  facut-o cu toată impetuozitatea unui extrovert ce sunt, m-am limitat doar la a da cu ruj: pe ici, pe colo cercănele unor zile ”fericite”  și gata, chipul dichisit ca de paradă, iese din tristețea infernală la care este condamnat. Gata și-a pus mască unui zâmbet străin, contaminând cu indolența sarcastică și nepăsare toată fericirea lumii.
     Dar azi, recunosc, am reușit să surprind în oglinda unui ochi de apă neîncepută, chipul ofilit al unei umbre radioase încă: semn că plinătatea unui chip vine din străfundurile unei umbre vii, care, în pofida aparențelor, iubește viață. M-am speriat? Nu, din contra, mi-am scăldat fața în roua ochiului de apă și ca o tămadă peste trup, mi-am trecut valul de căldură primăvăratică, amintindu-mi că lumina globulețelor din priviri, vine și din  splendoarea oferită cu tot paradisul de anotimpul în care mi-am îmbăiat prorocirea unor nopți de vară, cu lună şi lan de romaniță, pe care le mai surprind alergând pe costişa de deal, după care tânjeşte imaginea din oglindă.

     N-ai ce-i face, când dintr-o ecuație lipsesc mai mulți termeni: iubire, iubire, iubire, toate iau forma unui "x" care adunate şi scăzute vor fi egali cu o imperceptibilă nepotrivire.