Despre iubire

         

  ” Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.” 

    

     Odată ce lumina a pogorât peste sufletul vraiște, de la atâta alergat, toată suflarea omenească și-a luat un răgaz pentru a-și aminti de ce  venise pe lumea  asta mirobolantă, magnifică și superioară. Uitaseră cu toții că, după ce Dumnezeu le-a adus  ziua și noaptea, în prima zi, abia în ziua a șasea, le- a  dat chipul și asemănarea Sa. Oare de ce? 
El a poruncit  ca toate viețuitoarele pământului să trăiască în armonie, fără nici o excepție, făcând din viața pe pământ un altar, în care iubirea pentru tot ce-i viu să dăinuie întru cele sfinte. 

    Omul şi-a însuşit imediat rolul care i s-a dat, uitând de fapt că Atotputernicul nu i-a oferit şi nemurirea trupului. Tot ce trebuia să ştie acesta, e că Dumnezeu i-a oferit totuşi posibilitatea de-a descoperi nemurirea faptelor şi gândurilor sale. Dar nu, omul nu s-a mulțumit cu atâta, fiind de felul lui aprig la mânie, lacom până la avariție, a început să punã stăpânire pe toată zarea, sfidând astfel legile supremației absolute. A început să asfixieze oraşe, făcând din ele adevărate port-țigarete; a dărâmat poduri şi-a ridicat ziduri; a săpat prăpăstii sfidătoare cerului, înecând lanuri şi câmpuri de mătase; a ruinat mai mult decât a construit, neglijându-şi astfel şederea cu folos, aici pe pământ.

    Omul a uitat de IUBIRE, a uitat de cuvântul lui Dumnezeu. Tot ce-a învățat în această şedere temporară, se asociază cu banul, rata bancară, impozite plătite statului pe care tot el îl guvernează, scăpând din vedere şi achitarea impozitului de şedere aici, pe pământ şi onorarea plăților elimentare: să-şi iubească aproapele ca pe el însuşi, să înveşnicească momentul de iubire pe oriunde ar  trece, făcând din acest scurt popas Rai. 

     Şi totuşi, de ceTatăl Ceresc, a hotărât să-i dea viață omului abia în a şasea zi? 

    Ştiu, şi-a dorit să creeze o fire sensibilă, ce va împărți emoții sănătoase fiecărui gând descumpănit sau deznădăjduit, iar pentru toate astea omul avea  nevoie de LUMINĂ şi Dumnezeu a făcut lumină, iar pentru ca gândul sănătos să ajungă necurmat la cer, avea nevoie de odihnă şi atunci El a făcut noaptea, abia după toate cele trebuincioase titirezului cu ochi de Dumnezeu, i-au dat drumul pe pământ, uitând  să-i pună în desaga cu bunuri IUBIRE, multă, multă iubire. Abia mai târziu, dar foarte târziu, omul a aflat că fără ea-iubirea e doar praf de stele într-un Univers ce nu-i aparține.