Secretul lui Zânel

     E sâmbătă. E dimineața unei zile de fericire latentă. E sâmbăta în care toată suflarea omenească își  va lasă umbra pașilor de dragoste pe asfaltul  unei zile de odihnă, pentru a înveșnici miracolul unor clipe petrecute în declarații de dragoste pătimașe și îmbrățișări infantile.
    E dimineața perfectă, când Zânel nu trebuie s-o împartă pe mama cu zecile de voci dezagrezbile, așa le spune el copiilor care-i fură toată diminețile și după-amiezile mamei lui, nu-l place nici pe unul, dar azi e mai indulgent, pentru că nu mai trebuie să meargă la școala şi de asta le tolerează apucăturile din cursul săptămânii. Cât despre şcoală, ce poate să spună,  a reușit să n-o mai aibă la inimă din ziua când au început toate problemele celea de matematică foarte  complicate, nici azi nu are idee, cum poate un măr să fie împărțit la trei fără să supere pe cineva? Nu înțelege, de ce învățătoarea vrea numaidecât să-l convingă că matematica lui nu se pupă deloc cu a ei şi că dacă vrea să treacă în clasa a doua va trebui să facă matematica pe care o vrea ea şi nu el. Ce să mai, bătăi mare de cap îi face matematica, ieri  chiar era tare supărat din cauza asta, dar azi lucrurile sunt cu totul altele - mama îi aparține cu toată ființa azi și tata la fel. I-au promis că vor fi împreună la sfârşit de săptămână şi să mai aibă nițică răbdare. Vor merge toți trei într-o expediție de zile mari, unde şi cum nu i-au spus, dar el nu era pretențios- putea fi oriunde doar să se bucure de atenția părinților, care obişnuiau să muncească deseori peste program, iar el era nevoit să stea la bunici. De asta, azi e aşa bucuros că, ar putea să strige de fericire,  dar îi e frică că l-ar auzi Veruța, prietena lui şi ar crede cine ştie ce despre el. Ea n-are cum să ştie  că el  pleacă într-o misiune secretă, poate îi va spune altă dată când va avea mai mult timp liber, pentru că acum e tare ocupat cu plecarea.
      Dis-de -dimineața, cocoșul încă nu cântase, dar Zânel era deja echipat cum se cuvine în asemenea cazuri. Şi-a pus în  rucsac puține lucruri, dar toate trebuincioase   într-o expediție ca a lor: un binoclu mai vechi, un ochi de busolă pe care l-a găsit-o în garajul bunicului, o funie, dacă va trebui să urce stâncile abrupte și, desigur, poza bunicii, că ar putea să o pățească și de data aceasta, ca atunci când a mers la circ, la  Chișinău, cu clasa: i se făcuse așa un dor de bunica, încât nu mai vrea s-o pățească din  nou. 

Fără să știe nimeni, a pus poza bunicuței  în buzunărelul costumului de alpinist, că nu e grea defel, și acum când toate sunt aranjate stă și așteaptă comanda conducătorului, pe tata.  Dar tata nu se grăbește să dea comanda, nici mama nu e la bucătărie, acolo unde o găsește în fiecare zi de sâmbătă, toate în casă sunt răvășite de parcă a trecut în grabă un accelerat cu tot arsenalul de fiare și fum, călcând și firul de praf ce danseză săltăreț, făcându-i cărare. Nu înțelege copilul de unde vine acestă tăcere și dezordine, dar înțelege perfect că tot planul lor de o săptămâna a fost dus odată cu liniștea casei. A început să plângă, s-o cheme pe mama, pe tata insistent, dar din ușa bucătăriei i-a zâmbit nimeni alta decât bunica lui, cea pe care a vrut s-o ia în expediție azi. Bunica l-a mângâiat pe creștet, blând, cum știe ea s-o facă, spunându-i că mama și tata chiar au plecat într-o expediție, fără el, dar când se vor întoarce îi vor aduce cel mai frumos cadou.
- Nu vreau cadouri, nu vreau nimic din tot ce văd aici, îi vreau pe mama și tata, am nevoie să fie aici! Cheamă-i te rog!
- Știu, dragul meu. Uite, ai aici un bilețel de la ei doi, dacă nici asta nu te liniștește, va trebui să-i aducem cumva, i-a promis bunica.
 Înfuriat Zânel a pus mâna pe bilețel, pe care îl semna tata și nu mama cum se obișnuise el deja, dar pe măsură ce citea, fața lui  se umplea de roșul bucuriei și al mândriei: va fi frate mai mare, asta scrie tata în scrisoare.  

A înțeles el foarte bine ce însemnă avionul cela cu telecomandă, despre care tata spune ca a decolat la ei pe terasă, aducându-le vestea cea mare.
 Știe el, că e băiat mare, de unde vin surioarele, de aceea și-a șters lacrimile supărării, a uitat de expediția care de fapt putea să mai aștepte, nu era ea mai importantă decât surioara lui, și-apoi puteau merge într-o zi la munte în patru sau pur și simplu în parc, acolo unde iese toată lumea în zi de duminică și ar putea afla toți că el  poarta în palme cel mai scump cadou- pe surioara lui, venită în acestă lume într-o misiune secretă: să-i facă fericiți!