E vară toridă. Soarele stă cocoțat pe muchia de deal dis-de-dimineață şi trimite suliți fierbinți peste sat, peste lanul de grâu pârguit, dar şi peste sufletul chinuit al țăranului cu dor de pământ. Şi e fălos tare că e stăpân peste zarea incendiată. Aproape că a uitat de misiunea ce o are- de-a scoate copiii din casă, că doar de vacanța mare, toate ulițele din sat ar trebui scăldate în glas zglobiu şi ademenitor de copil.
Totuşi, la un moment dat, dinspre lanul auriu s-a răspândit o larmă jucăuşă de copii. Erau ele, Elele, venite să-şi scalde cosițele în galbenul câmpului, întins parcă într-adins la picioarele lor. Erau tinere şi nevinovate, iar chipul alb şi suav asemeni florii de cireş, era încununat de grația cosânzenelor în aşteptarea ursitului. Veselia şi tinerețea lor a pus repede stăpânire peste colina incendiată de galbenul auriu, răspândindu-se până hăt, în largul zării. Zarea albastră se minuna de dansul felelor, venite din basm. La fel şi copiii, care, auzind de nişte copile zvăpăiate, ce fac baie de soare în largul lanului de grâu, au pornit într-acolo, poate prind şi ei concertul din luncă. Pentru ca de ele, Elele, n-au auzit decât de la un bătrân sihastru, aşezat demult pe aceste ținuturi. Ştiau că pot fura inima şi celui mai mândru flăcău, dar de văzut, în carne şi oase, nu le-au mai văzut.
În doar două sferturi, satul din vale s-a mutat pe muchia dealului, unde dădeau un spectacol cele mai grațioase mlădițe cu spicele cerului în brațe. Fetele eclipsau totul în jur. De aceea, oamenii adunați de spectacol, nici n-au prins de veste când corul s-a mutat în crâng. Din crâng în Valea Uitată, apoi lumina orbitoare le-a însoțit în înaltul cerului și duse au fost. S-au risipit aproape cum au venit, pe neobservate, lăsând cu fața spre cer toți spectatorii. Așa au stat așa până au înțeles că fetele au venit să-și împletească coronițe pentru a-și apăra creștetul de ploaia ce avea să vină. Pentru că deodată au început a cădea din înaltul cerului stropi de rouă argintie, semn că baia din lan era prevestitoarea unei ploițe, care o dată venită, ar scăpa lumea, dar și lanul cu spice de la pârjol.
- Să mergem să ne bălăcim, a strigat unul dintre copii, martor la mirarea oamenilor. El nu înțelegea cum niște oameni maturi, pot crede că o ploaie de vară nu poate veni fără a fi chemată de spiritul unor ritualuri.
Așa credeau de fapt toți copiii mânați de curiozitatea unor zvonuri. Pentru ei, ce s-a întâmplat, acolo sus pe deal, n-a fost decât un motiv de-a privi la spectacolul lumii din vale, care de altfel era cel mai banal spectacol. Case părăsite, curți dezlănțuite, bătrâni neajutorați și copii mici ce duc povara mare a unor adulți aflați în deznădejde. Asta au văzut ei și nu Elele care au adus ploaia.
-Să mergem să ne împletim și noi coronițe, dacă tot am urcat până aici, striga indignată o pitulice de fată, cumva supărată că a fost scoasă din casă, acolo unde o aștepta nerăbdător jocul pe calculator.
- Să ne facem sărbătoare din galbenul lor și să ne bucurăm de ploaia asta minunată, a mai răsunat o voce.
Și uite așa, într-o zi de vară, un soare și un lan de grâu a reușit să aducă pe cerul torid nori de fluturi care priviți de la distanță păreau niște Cosânzene venite dintr-un basm, în care fluturii trăiesc o veșnicie în armonie cu omul și spicele de grâu.
Totuşi, la un moment dat, dinspre lanul auriu s-a răspândit o larmă jucăuşă de copii. Erau ele, Elele, venite să-şi scalde cosițele în galbenul câmpului, întins parcă într-adins la picioarele lor. Erau tinere şi nevinovate, iar chipul alb şi suav asemeni florii de cireş, era încununat de grația cosânzenelor în aşteptarea ursitului. Veselia şi tinerețea lor a pus repede stăpânire peste colina incendiată de galbenul auriu, răspândindu-se până hăt, în largul zării. Zarea albastră se minuna de dansul felelor, venite din basm. La fel şi copiii, care, auzind de nişte copile zvăpăiate, ce fac baie de soare în largul lanului de grâu, au pornit într-acolo, poate prind şi ei concertul din luncă. Pentru ca de ele, Elele, n-au auzit decât de la un bătrân sihastru, aşezat demult pe aceste ținuturi. Ştiau că pot fura inima şi celui mai mândru flăcău, dar de văzut, în carne şi oase, nu le-au mai văzut.
În doar două sferturi, satul din vale s-a mutat pe muchia dealului, unde dădeau un spectacol cele mai grațioase mlădițe cu spicele cerului în brațe. Fetele eclipsau totul în jur. De aceea, oamenii adunați de spectacol, nici n-au prins de veste când corul s-a mutat în crâng. Din crâng în Valea Uitată, apoi lumina orbitoare le-a însoțit în înaltul cerului și duse au fost. S-au risipit aproape cum au venit, pe neobservate, lăsând cu fața spre cer toți spectatorii. Așa au stat așa până au înțeles că fetele au venit să-și împletească coronițe pentru a-și apăra creștetul de ploaia ce avea să vină. Pentru că deodată au început a cădea din înaltul cerului stropi de rouă argintie, semn că baia din lan era prevestitoarea unei ploițe, care o dată venită, ar scăpa lumea, dar și lanul cu spice de la pârjol.
- Să mergem să ne bălăcim, a strigat unul dintre copii, martor la mirarea oamenilor. El nu înțelegea cum niște oameni maturi, pot crede că o ploaie de vară nu poate veni fără a fi chemată de spiritul unor ritualuri.
Așa credeau de fapt toți copiii mânați de curiozitatea unor zvonuri. Pentru ei, ce s-a întâmplat, acolo sus pe deal, n-a fost decât un motiv de-a privi la spectacolul lumii din vale, care de altfel era cel mai banal spectacol. Case părăsite, curți dezlănțuite, bătrâni neajutorați și copii mici ce duc povara mare a unor adulți aflați în deznădejde. Asta au văzut ei și nu Elele care au adus ploaia.
-Să mergem să ne împletim și noi coronițe, dacă tot am urcat până aici, striga indignată o pitulice de fată, cumva supărată că a fost scoasă din casă, acolo unde o aștepta nerăbdător jocul pe calculator.
- Să ne facem sărbătoare din galbenul lor și să ne bucurăm de ploaia asta minunată, a mai răsunat o voce.
Și uite așa, într-o zi de vară, un soare și un lan de grâu a reușit să aducă pe cerul torid nori de fluturi care priviți de la distanță păreau niște Cosânzene venite dintr-un basm, în care fluturii trăiesc o veșnicie în armonie cu omul și spicele de grâu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu