Iată, mă pomenesc că stau eu la sfat cu copiii mei și când mi-e lumea mai dragă, mă prind singurică așteptându-i să le spun povestea. Abia atunci afli că ei nu mai vin, nu mai sunt interesați de poveștile cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, n-au timp să-l aștepte pe viteaz să prindă curaj sau pe cosânzeana să dezlege nodul misterului, ei au de luptat cu timpul, cel mai aprig și nemilos tovarăș, care poate fi doar ademenit într-un miraj al tumultului din lumea exterioară, dar ei asta încă nu știu. Au plecat grăbiți în lume pentru a cuceri cetățile asediate de timp. Și ce credeți, au reușit? N-au reușit să-l dea la pământ, în schimb au înțeles că poți da cu el oricând de pământ, dacă cumva s-ar opune crezului tău. Au înțeles, copiii mei, că tipmul este incoruptibil, pentru că am uitat să vă spun, i-au dat acadele, cuburi de zahăr, chiar bani lungi, dar el nu a cedat, ba din contra, le-a aninat două cute în colțul ochilor și dus a fost. Acum s-au întors de unde au plecat, s-au așezat pe acceași bancă, de unde au pornit înaripați și feți-frumoși și ilene cosânzene, și s-au pus pe depănat povești. Oare pentru cât timp?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu