Stop-cadru

         Văd în jur lumina unui abis ce-mi eclipsează retina obosită. Mă grăbesc să-i ignor chemarea șireată doar pentru că planurile mele de viitor sunt altele. Nu am de gând să lunec voluntar sau involuntar, precipitat sau lent în întunericul unui absolut incert. Nu am de gând să cad în plasa unui pescar corupt, când lumina unei vieți sănătoase mă ademenește. Am planuri mari în ce privește panorama tărâmului pe care aș vrea să convețuiesc, știu bine spre care țintă ochiul meu  însetat caută și de aceea, abisul gol al unui paradis în destrămare trebuie să vâneze alte firi naive și descumpănite.
    Văd în juru-mi doar sclipiri de diamant, revărsându-se parcă din unda de lumină fermecată și știu că valul acesta poarta cu sine multiple provocări din care nu am gustat încă, dar sunt tentată să o fac.
Îmi doresc că fiecare provocare să mă detașeze de la problemele degradării spirituale, propulsându-mă înaintea efemerității timpului. Voi apăsa pe stop-cadru doar pentru a imortaliza într-o ramă a timpului această căutare de sine, ce epuizează uneori până la desfrâu.
  Voi pune butonul ”stop-cadru” pe imaginea fericirii mele și nu voi privi decât spre lumina de la capătul tunelului, pentru că acolo, într-un palat de cleștar stă cocoțată SPERANȚĂ, iar cu ea tărâmul mirific din care pot face oricând rai.