Instantanee

 

 Mă prind la gândul că tot ce e etern și sfânt nu piere oricât de înverșunate și pertinente nu ar fi circumstanțele. Tot ce-i valoros se pretează armonios cu sacrul și arhetipalul din care sorbim elixirul vital, dătător de fapte mari. Pentru a ne construi armonios propriul univers, propria ființă, e nevoie de armonie și echitate între cele două, doar descoperind mijlocul de aur, reușim cu adevărat să ne pătrundem de frumusețea veșniciei din care ne-am născut.
    Constat că frumusețea sufletului uman este reflecția spirituală a unui cuget sănătos, care se hrănește din seva unor rădăcini de veacuri, impregnate în adâncimi de izvoare, cu apă limpede și nemuritoare. Ea ne înnobilează până la desăvârșire doar dacă suntem trup din trupul ei, iar  răsuflarea ne este mânată de același zvâcnet de inimă îndrăgostită. Imunitatea ei este testamentul găsit în sfârcurile sănătoase ale unor începuturi, rezistente furtunelor din toate timpurile, și este cheie de boltă pentru paradisul în care convețuiește. Aici, e aproape la fel ca-n nemuritorul vers al lui Mateevici ”ștergeți piatra lucitoare...și-ți vede în revărsare, un potop nou de cuvinte”, doar că aici cuvintele iau locul faptelor care se materializeză, luând forme difuze ce se se vor orânduite cu migală și elocvența că toate în lume pornesc dintr-o revărsare de sentimente care au nevoie doar să fie șlefuite pentru a le descoperi vastitatea și castitatea lor de veacuri.