Ce grăbită trece clipa cu soare! Grăbită ca
o zi de duminică și sprințară ca iepurașii de lumină veniți de acolo, din
spatele curții îmbălsămate cu parfum de măr și glas de horă.
...Mi-e dor de
copilăria mea, de glasul aproape șoptit al mamei, de clopoțeii argintii din
vocea suratelor mele de joacă, dar și de ochii calzi și încă senini ai bunicăi. Mi-e tare dor de ea, de copilăria mea! Vreau
să mă prind în horă cu toate visele mele, cu toate trăirile și retrăirele. Să
alerg desculț prin iarba mustoasă și caldă, purtată de același zbor, zborul către lumină. Și pentru că e
prea mare vrerea, revin cu sufletul
tămăduit ACASĂ -acolo unde e siguranță, e statornicie, e dragoste. Aceste două
taine devin un Crez .
COPILĂRIA... Copilăria e joc, e împăcare, e
căldură, e curcubeu ... e Soaareee! E soarele ce umple văile cu păpădiile devenite diademe pe fruntea neîntinată
a visului crescut cu nerăbdare și stâgăcie. E vraja în care se prind doar cei
care iubesc, care trăiesc. E o zeiță, ce se vrea purtată la braț, dansată și
lăsată să picteze fiecare zi în culorile curcubeului... Ei îi lipsesc grijile. Ea nu cunoaște durere, nu știe ce-i bine și rău. În schimb adoră adierile
mângâioase ale undelor de lumină.
Copilăria e o pasăre albă invizibilă, cu
aripi imense și grațioase, născută și dosită bine în sufletul oricărui om. Ea
își adună cuib din zâmbet, speranță din dor, din visare. Ea se vrea retrăită, se vrea renăscută și cel mai mult se vrea
iubită. E cea care strânge timpul întro horă și-l lasă să danseze la nesfârșit
prin văzduh, în voia soarelui. Acest dans e un dar fără de preț și o perpetuă binecuvântare
pentru fiecare pereche de ochi.
...și totuși această
clipă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu