Dor

 

    Cetatea din care se trage este măreață, e obsesiv de măreață, dar și iscusit de habotnică dacă îl lași să  ți se prelingă printre cămările din tine. Acest DOR, deși e un călător incurabil, îi plac poveștile din copilărie, cu oameni și cer; cu voci și umbre. Îi plac durerile, ca și bucuriile de altfel. El face din toate astea castele de nisip care cad nestingherite la o primă atingere cu el. Nimic mai de temut și nimic mai înălțător decât el-Dorul, ce te poartă de nebun peste mări și țări, peste zile, ani, secole.

Azi e despre cel care te despoie de secrete, lăsând descoperite toate regretele ferecate într-o deznădezde a împlinirilor vagi și fragile.

   Azi e despre tot ce te întoarnă într-o lume paradisiacă,  în care cunoașterea efemeritații  timpului, stăpânit de dorințe puternice  este doar o formă existențialistă vagă, aproape inperceptibilă.
  Azi e despre tot ce te ține conectat la extremele unei vieți din care tu n-ai cum să nu te fi ars. Te-ai pârjolit și nu o dată de rodul fiorului și totuși, recunoști, trăiri mai intense, mai bonome decât e capabil doru, n-ai mai trăit, n-ai mai respirat. Ai tras pe nas briza fină și demonic de dulce până ai înțeles că te-ai pătruns de dor până în capul oaselor, iar remediul salvator vine tot din dor: dor de iubire, dor de mor, dor să nu-mi mai fie dor. Sunt doar câteva dintre salvele neputincioase ale reverberațiilor din tine și deși te-ai ars, nu o dată,  îți dorești  să trăiești iar și iar aceeași confruntare cu el, cu dorul, care te-a făcut să te înalți ori de câte ori erai parte din el și să cazi în mocirla propriilor surghiuniri când a dat prin Casa Mare a sufletului tău. 

   Ești un maniac incurabil, dar tot ce cauți este să mori din dor și să trăiești viață veșnică încununat de un dor feciorelnic, tatuat sub inimă, cea care găzduiește fără reproșuri toate dorurile câte sunt pe lume.