Te-am descoperit în umbra unui salcâm, erai supărat de graba asta nemotivată a timpului, care ți-a răpit cât ai clipi din ochi, scânteia jună în care năstrușnicul și șotiosul uliței ce erai se simțea minunat, și cel mai important iubit. Te izolasei molcom în supărarea ta cronică, evocând mereu același timp fatic, gol de sentimente, dar al tău, numai al tău. Voiai să te debarasezi de problemele maturului, pus în cârcă de prea timpuriu, de când nici tu nu știi, pentru că a trecut atâta amar de vremi, dar vraja anilor fără griji este impenetrabilă și azi, o ocrotești, ținând-o ascunsă în adâncimi de izvoare, firesc contopite cu visurile tânărului capabil să mute munții din loc, dacă i s-ar fi cerut. Acum meditezi nestingherit la ce a fost și putea să nu fie și-ți regreți nereușitele, șovăielile stângace ce te-au lipsit de efervescența lucrurilor făcute din plăcere.Crezi că dacă ai putea înturna fericita clipă, ai face un pact cu trecerea asta grăbită, malițioasă atunci când ni se unduiește prin vene, rugând-o să-ți dea ca să cunoști fie și pentru un minut nemurirea? Poate reușeai, dacă în acel moment nu-ți lipsea curajul lui Făt-Frumos sau a altui voinic din poveste, dacă perspicacitatea firii tale nu bătea în retragerea libidinoasă care te-a tot întors, nu o dată, cu ceafa la destin.
- De ce ești trist, ce undă de amar te macină? Nu ești tu lumina în noaptea tuturor supărărilor? Nu ești tu cei infailibil și optimist. Ce te-o apucat? De ce ești trist?
Mă prind la gândul că nici aerul bonom al salcâmului în floare nu mai e doctorie pentru tristețea în care te-ai ascuns de câteva zile, nici măcar zborul de cocori nu te mai ajută să te înalți din tristeți, deși totuși speri că pasărea albă a tinereții să te găsească odată și odată cu ajutorul salcâmului sub care ți-ai zăvorât cu religiozitate dorul de timpuri albe ca floarea de salcâm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu