Escapadă

 

    Mi-am început ziua căutându-te peste tot noianul de lume. Te-am căutat chiar și printre stropii dulcegi de ploaie și nu erai, nu erai nici în briza zburătăită de răcoarea de mai, pe care știam că o adori aproape așa cum îți adori pașii ce te-au revărsat peste misterul acestui tărâm, dar nu erai, ai plecat, lăsând doar izul dulceag, și mieros să vorbească despre escapada vieții tale.

     Acum mă reculeg, îmi adun bucățică cu bucățică pentu a-mi recupera întregul pe care credeam că-l dețin până a te întâlni, resușesc să mă reconstitui din imagini fade și cioburi optuze pe care le-ai răvășit peste tot, uitând, în graba oarbă să lași un ochi pentru bună ziua.

    Nu te condamn, ba chiar îți înțeleg recalcitranta decizie de a te pierde în Marele Tot, intuiesc că motivul ce ți-a pus pe goană pașii este unul de extremă, pentru că altfel ai fi încercat să-ți pui pe balanța sufletului tău prioritățile, lăsând un geam deschis destinului pe care zicea-i că-l ții în buzunarul din dreapta mea.

  Dar ai plecat când cerul cu stelele mele ploua, când vântul năvalnic se zbătea ca nebun între două doruri: tu și eu, când imaginea ta se preta  seninului din care îmi beam viața și m-ai lăsat să te caut printre umbrele hilare din trecutul pe care l-am împărțit. E anost de dulce această căutare zadarnică, dar tocmai dulcele insipid, ce-o caracterizează, îmi pune pe aripi forța învingătorului pedant.