Raza din zori

imagine: google.com

   

-  Soarele stă ridicat de zece suliţi peste sat, dar tu încă mai visezi la cai-verzi pe pereţi! Uiţi că azi suntem în mare treabă şi nu ne permitem să trândăvim nici olecuţă, mi-a şoptit totuşi cu un glas familiar, excesiv de blând vocea din spatele îndemnului.

   - Lasă-mă, te rog mamă, să-mi visez ursitul, că cică doar în zori, când ţi-e somnul mai dulce, atunci se arată, mormăi Anicuța.

    Aşa a început una dintre zilele ei de vară. Aşa ar mai fi continuat şi celelalte dacă nu ar fi priceput mămica ei dragă că contractul pe care îl încheiase cu moş Ene nu va fi posibil de reziliat decât atunci când visul se va contura aievea. Ştia, draga de ea, că va ajunge să aibă şi ea copii, preocupări fel de fel şi atunci nici o alianţă din lume nu ar putea să o oprească de la obligaţiile directe. Ştia foarte bine că ele, femeile au în vene atitudine firească faţă de tot ce le rezervă viaţa. 

   În momentele acelea o iubea la nebunie pe femeia aceea  harnică ca un titirez, o adora şi mai mult când ştia cum să aleagă să fie de partea bună a lucrurilor, să găsescă  echilibrul perfect ce le-ar conveni fiecăruia. Avea grijă să se pună în slujba adevărului şi aşa le-a învăţat şi pe fetele ei: să nu se ascundă după jumătăţi de măsură, umbrind bunele intenţii. Dar în dimineaţa aceea de mai, era specială, altfel nu ştiu cum, sticlea chipul ei. Ochii  emanau soare şi căldură,  zâmbetul tot lapte şi miere, iar vocea ei, iute uneori, azi- busuioc de pus la icoane. Tot acest mister, a determinat-o să iasă din mrejele lui moş Ene şi să afle de unde vine acest  curcubeu în plină dimineaţă.

   - De unde vine atâta lumină în casa asta? s-a auzit întrebând ironic. Şi ce-i cu forfota asta dis-de-dimineaţă, parcă n-au cântat cocoşii în prag?
   - Să ştii că nu e nevoie să fii ironică, cu atât mai mult răutăcioasă, drăguţa, că oricum îţi zic, abia de m-am reţinut până te-am văzut trezită, să nu ies în uliţă şi să strig de fericire, a atenționat-o mama.
 Acest răspuns a lăsat-o mască: mămica ei cea stăpână pe sine şi pe situaţie mereu, voia să iasă în stradă să-şi strige bucuria. Asta e ceva nou. Oare ce-o fi exaltat-o până într-atâta? Trebuie să existe o pricină, și-a zis fata.
- I-a priveşte aici, o îndeamnă să ia plicul din mâna ei.
- Ce este aici atât de misterios? spune-mi, se gudura Anicuța/
   Şi tot atunci glasul ei emoţionat a început să înghită, la propriu,  conţinutul din plic. Nerăbdarea de a se deschide era imensă, doar că ea rătăcea deja pe undeva în clipa cât mama îi citea din scrisoare venită în zori. Se vedea plimbându-se, prin marele oraş, la braţ cu entuziasmul său...
Atunci a simţit un impuls colosal:  scrisoarea o anunţa că va ajunge să fie învăţătoare dacă se  prezintă la cursuri, la universitate, din 1 septembrie. Visul ei, dar şi-al maică-sii se va împlini, tocmai primise confirmarea că ele se materializeză dacă nu încetezi să crezi în puterea lor, i-a spus mămica tare fericită, şi ea, de această dată, n-a găsit puterea s-o contrazic, pentru că chiar avea dreptate. 
... misterul acelei dimineţi a purtat-o desculţă şi sprintenă încă multă vreme până a înţeles că soarta omului poate prinde aripi dacă visul şi munca fac front comun cu zorii lui moş Ene.