Dans în ploaie

 

  Dansez în ploaie ca o paparudă, mă purific prin stropii cristalini  de păcatele veacului acesta. Sunt plină de zel, pentru că pot în sfârşit să mă recuperez după perioada cât am stat închisă în tăcerea din mine.

   Uraaaa! Plouă cu stropi catifelați şi puri peste tot ce înseamnă viu. Plouă cu binecuvântări dumnezeieşti peste case, peste verdele de mătase, care se pierdea vlăguit într-un morman uscat de țărână, dar şi peste creştetul nostru ce se unduieşte fericit în paşi de dans.

  M-ai invitat la dans şi eu am râs de provocare ca o ştrengăriță zănatică, dar ți-am acceptat cu drag brațul întins peste podul din viețile noastre. 

    Iar acum dansăm!

    Ploaia ne-a surprins prinşi în pas grațios de vals, ne-a purtat satisfăcută prin oceanul de ochi cristalini fără să-i piese că nu suntem la prima tinerețe. Ne-a abandonat în brațele ei, obligându-ne să levităm  într-un ritm lent, până tinerețea din noi a prins forța seminței de liliac, ce creşte şi înfloreşte de atâțea ani în pragul casei. Ne-am încrezut în vitalitatea intențiilor ei până şi-a făcut loc printre visuri nişte glasuri crispate de copii, erau anii ce nu puteau ține paşii cu fiorul dansului şi ne implorau să temperăm avântul în care ne-am înrolat. Deşi vocile lor sunau malițios de insistent nu ne-am oprit decât atunci când ploaia şi-a astâmpărat şi ea ropotul. 

   Îmbătați de mireasma fermecată a vitalității din noi, lăsăm ochiul de lumină să se odihnească în  pletele noastre tinere şi fragede de la atâta ploaie şi pornim, iar în paşi de dans, să căutăm ploaia care ar găzdui nestingherit dansul care ne-a legat.