cauta-ți muntele și urcă-l

   

           Imagine: pinterest.com
      E octombrie, iar eu abia azi m-am prins la gândul că acest Brumarel, legat de mijloc ca un vornicel, pornește să bată câmpii de bine ce se simte în pielea-i cărămizie. Ciufulește pomul din fața casei și-i aprinde în plete felinare cu gust dulce-acrișor, cu care mama  parfuma seara de Crăciun. O seară de basm, în care doar cei iubiți și încălziți de o sobă și un peretar aveau parte. 

     Azi mă încălzesc și eu la lumina felinarelor din fața casei și trăiesc cu ardoarea copilului nerăbdător Noaptea de Ajun. 

...și totuși acest Brumărel e mai blând, mă lasă să-mi sprijin brațele împovărate de mijlocul lui și toate în lume capătă un sens. Se aliniază ca la o solemnitate, iar eu, în rolul cenușăresei, care n-a mai fost la un bal, de pe vremea lui Păzvante le dichisește straiele, le piaptănă cocurile, doar se vor îndura să mă scoată în lume. Și se îndură, pentru că acest chipeș octombrel știe cel mai bine cum e să ți se fure din ce a fost mai întâi al tău și apoi a celorlalți și mă ia de braț, ca un veritabil prinț și ne pierdem în cel mai iluzoriu "vals, vals". Mă lasă  din piruiete abia spre seară, când luna nu mai are ochi pentru atâta dans, pe prispa din fața casei, unde mama, până dimineață, plămădește, frământă, adună cea mai pufabă pâine pe care îmi pun capul ostenit de la atâta dans.        

      Acolo mă prind zorii, iar prin geana lor o aud pe mama, abia șoptind: "caută-ti, draga mea, muntele și urcă-l, acolo e ascuns firicelul de noroc de care se sprijină destinul tău". 

    ...și iată-mă până azi urcând și coborând munți de griji, de încercări, de împliniri și neîmpliniri. Dar mai sper. 

      Eu încă mai sper că acest brumărel, deloc brumăriu să scoată la lumina felinarelor firul Ariadnei, pe care îl tot caut.