Tot ce contează e aici și acum

     

        Imagine: pinterest.com
     Mestecenii ciupiți de soare stau ca doi străjeri, de-o parte și de alta a portiței cu răzor și freamătă cât e ziulica de mare că-i dor rădăcinile și că sclipirea frunzelor nu mai e un semn de bucurie ca altădată, ci din contra e o covârșitoare durere.

     Îi surprind sporovăind și ofticându-se din marea dimineață, când soarele abia de-și mai șterge geana de cer, cum că această toamnă este prea ciufută și le ciufulește și lor viețile. 

        Sunt doi falnici mesteceni sau au fost în vremi demult apuse. Sunt împovărați de cute brumării, cu umerii plecați de ani sărută pământul din a căror sevă se trag, amintindu-și de tinerețe lor și de sclipirea argintie de sub geană și se vaită ca doi bunei în a căror oase stă pitulită o ocă de sare. Nu-și mai ridică ochii din pământ decât ca să surprindă unghiul din care va bate vântul, că și el, zvăpăiatul este complice înrăit al acestui anotimp. 

   Cum vine dimineața, merg să le dau binețe și-i asigur că sarea din oase mă doare și pe mine. Că mi-e dor și mie de alte vremi, de vremi tinere în care lumea îmi aparține. Se întindea languroasă sub tălpile ca niște zvârlugi și așteapta să o cuceresc. Le mai spun că tânjesc și eu după acasă. Că la fel ca ei, am plecat silită de împrejurări, iar solul de unde mă trag e cel mai fertil dintre toate. Din el mi-am țesut cele mai temeinice ancore, cele mai năstrușnice povești, pe care azi le îngân ca să rezist acestor zile de toamnă, pe care nu pot spune că le iubesc, dar încerc să trec pe lângă ele cu fruntea sus, să mă bucur că sunt totuși în viața mea.

- Asta ar trebui să faceți și voi, cu atât mai mult că anii v-au pus în plete înțelepciunea care mie încă-mi lipsește. Eu încă o mai caut ca să-mi astâmpăr ecoul zvăpăiat din gândurile nocturne și cred, cu elanul de la douăzeci de ani, că în ea este pitit secretul fericirii. 

      Nu știu dacă pomii care au împânzit straturile de acasă mi-au ascultat îndemnul, dar cert e că s-au prins că secretul fericirii vine din zile trăite cu înțelepciune, fie într-un Brumărel sprințar ori din contra, într-o toamnă în care puterea lui "a fost odată" nu-și mai are rost. Tot ce contează "e aici și acum".