Cicatrici

   

               Imagine: pinterest.com
   Te salt pe vârfuri ca să-ți șoptesc stângaci cât de norocos sunt că te am. Ce fericire e să știu că și tu simți la fel. 

     Sunt gânduri fredonate la ceas de noapte când te caut în așternutul moale, din care nu aș mai vrea să ies niciodată, pentru că te-a  găzduit  pe tine, cel mai minunat om din lume. Cel mai albastru cer se ascunde în ochii tăi, pentru care am facut o slăbiciune din clipa când i-am văzut. Sunt dependent de tot ce spun ei, de tot ce trăiesc. 

      Sunt prizonierul capturat într-o primăvară, cu roșu  gravat în calendarul de pe peretele din sufragerie, alaturi de amintirea ce ai rămas.

  Nu pot să cred că asta ești acum, când tot ce vad eu în lume, în oameni sunt cei doi ochi albaștri de care n-am cum și nu vreau să mâ despart. Te caut nebun de dor peste unde de apă, în speranța că îți voi surprinde licărul luat de valul în care ți-ai oglindit chipul cândva. Apoi ridic brațele a rugă la cer și te vad pasăre, stăpână peste zări albastre, peste depărtări uitate, dar a mea. Te cuprind cu retina grea de ploaie și te las să survolezi râvnita libertate, pe care ai tot implorat-o. Iar eu, naivul, am tot insistat că locul tău e în atriul meu drept, unde nici un ochi de lumină nu-ți poate face rău. Credeam că pot să te am ținându-te captivă în pânza mea de păianjen. Dar am eșuat nebun de dor.

    Această nebunie e tot ce mi-a rămas.  Credeam că voi împărăți peste raiul ce ești o imensitate, dar m-am înșelat când ți-am văzut chipul plângând a toamnă. Erai nefericită. Erai o nălucă în palma mea când m-am descotorosit, într-un final, de extremul păcat. Dar era mult prea târziu. 

     Știu că ți-am tatuat pe chip cele mai hâde vremuri, lăsând cicatricile sângerânde la vedere. De asta n-am să mă iert nici chiar dacă voi cerși îndurare la nesfârșit și aș primi-o. N-am să- mi iert slăbiciunea unui păcat greu de dus, deoarece, orb ce eram, am trecut neobservată dezamăgirea ta. Am ignorat ideea că puteam să fiu bărbatul din viața ta care să contempleze la nesfârșit priveliștea din cei doi ochi albaștri.