Fericirea are chipul tău

 

          Imagine: pinterest.com
        E dimineață. Soarele ca și mine a ieșit să-și scuture de rouă geana. E frumos și maiestuos acest astru matinal care știe cum să ne facă să ne simțim bine- ne inundă de lumină, căldură și ne prinde de obraji rosul fructului pârguit.

    Șapte dimineața e ora perfectă pentru a nu te împiedica de întuneric. E ora când orice gărgăriță vrea să-și încerce picioarele adormite de iarba înrourată pe care toamna și-a așezat fața. Și eu asemeni acestei misterioase insecte, de a căror servicii matrimoniale mă foloseam ca să-mi arate ursitul, în îndepărtate vremi puierile, calc prin firul de iarbă reavăn ca să simt că trăiesc, că  sunt vie și tot ce-i omenesc îmi aparține. 

   La opt dimineața nu mai e loc de copilării, e nevoie ca omul serios, din care sunt clădit să-și intre în rol: să pună, să alinieze ca de zi mare orice fir de tăcere, că doar gărgărița, cu roua pe degete, să nu rătăcească prea mult printre cioburile de ieri și azi.

    Când ornicul bate zece, toate și-au intrat în rol. Un Rowenta, de ultimă generație, umblă de amețește printre picioare statice, iar robotul de bucătărie stoarce, curăță, leagă, dezleagă până în lume se așterne pacea. Pacea aceea pe care o poți gusta, o poți pipăi cu sufletul satisfăcut că gura nu-ți mai lasă apă. Toate în momentul acela au nevoie de liniște, elimentara liniște care se și bea și are cel mai savuros gust dulce-amărui. E licoarea la care nu aș renunța nici pentru puiul de somn care ar trebui să mă prindă de cum se face paișpe.

   Și dacă e să trăiesc revelația unei zile împlinite, totuși aș alege s-o petrec în compania ta. De aceea, ora 15 mă surprinde cu  capul în nori, dar cu vârful degetelor, totuși de pământul țeapăn, de unde n-am voie să mă desprind. Trebuie să fiu lucidă, translucidă, pentru că gărgărița, cu frumusețea ei angelică, cuceritoare, îmi tot face cu ochiul, se vrea în centrul evenimentelor. Chiar și așa, gândul la tine ma umple de bine, de mine și vreau să-mi oglindesc privirea chiar și pentru o clipită în marea ta de vise.  Atât cât să mă îmbujorez. Să mă intimidez de ce-ar putea să se întâmple cu noi, dacă ne-am lăsa prinși în vârtej și să adorm.

      Îmi reușește pentru că fericirea mea are chipul tău. Iar această fericire, îmi e de ajuns ca să prind ora șaptesprezece, când greul e mai greu și să adorm în fapt de noapte când peste lume se așterne violetul, gândindu-mă că atâta soare, nu m-a inundat de pe vremea când rochița cu floricele purta cosite brune și fundițe gofrate.