Oamenii pe care-i iubesc...

   

pinterest.com

 ...nu prea am prieteni, în schimb, am mulți oameni pe care îi iubesc și oameni pe care încerc să îi iubesc.

     Oamenii pe care îi iubesc sunt centrul universului meu, sunt puntea de legătură dintre suflet și cuget. Ei sunt garantul că viața te iubește și că tot ce vei face nu te vor condamna, nu te vor trăda.

    Ca oricărui om mi-e frică și mie de decepții, dezamăgiri, mai puțin de bârfe. Deși, cele din urmă au cel mai mare impact asupra unei societăți, cu oameni care nu prea au cu ce se ocupa, trăiesc din pomene deochiate, din iluzia unor timpuri când pâinea era două copeici, din ce-o mai făcut cutare sau de ce cutărică e ursuz, are vreo boală, ori ce? Acesta e tabloul, de cele mai multe ori, condimentat cu „ihuri”și „ahuri”. Nimic mai deprimant decât moldovinismul ăsta bolnăvicios de care nu ne dezlegăm atâta timp cât așteptăm „sputnicul” să ne pună zile în traistă, ori „ghimnastiorca” pe care o ținem în dulapul din casa mare, acolo unde cândva doar busuiocul și prosopul cu horboțică avea dreptul să stea. Azi așteaptă „parada” și e tare mândră că sofca bunicăi nu dă drumul la molii, că de altfel, după atâtea decenii mai rămâneau doar nasturii cei „iubileinâie”. Pe acești oameni încerc să-i iubesc, pentru că mi-e milă de ei și de bezna în care s-au pomenit.
   ...Și cum spuneam, nu prea am prieteni, dar am oameni pentru care aș merge în lume să adun zile, dacă mi-ar cere-o, aș săpa în piatră seacă ca să scot la lumină firul de nisip salvator, aș umple cu imaginea lor tot universul, doar se va face mai bun. 

    Acești oameni mi-au inundat viață cu fire de soare. 

Cum aș putea să nu-i iubesc?