Tații vitregi

imagine: facebook.com

     Încep această poveste inspirată de un articol citit recent. Se numea "Tații vitregi nu sunt tați", de fapt autorul își alege titlu inspirat din "gura târgului", dar, accentul cade, nemijlocit pe ideea că acești oameni- tați au tot dreptul să fie strigați pe nume atunci când țin locul unui tată, chiar și fără ADN, dar face sacrificii enorme pentru ca viața copilului care și-a asumat-o, adoptat-o, să fie minunată.

  M-am trezit, așa cum spuneam anterior, pe la vârsta de 3 ani, fără tată, fără un tată care să mă inspire, să mă încurajeze sau pur și simplu să mă iubească pentru că sunt. A plecat să fie tată vitreg pentru alți copii, la fel adandonați de tatăl lor. Nu mi-a părut rău că acești copii aveau să-i spună pe nume tatălui meu, astfel viața,  îi dădea o șansă să se izbăvească de acuzele propriei conștiințe. Altceva m-a durut, și anume negarea, renegarea propriilor copii. 

     Nu am uitat viața împovărată de griji și nevoi, nici cearcănele mămicăi de la atâta neputință și dor nu le-am uitat, dar, asta nu m-a împiedicat să-l iert, iar atunci când l-am întâlnit nu i-am reproșat nici  măcar vorbele acide ale copiilor din mahalaua noastră "tu nu ai tată, dar eu am!", pe care le port ca pe un blestem și azi. Nu am făcut-o poate din prea multă iubire pentru el, sau pentru mămica care ne-a creionat un portret al ADN-ului din noi superb, îndemnându-ne să ne respectăm rădăcinile, că și așa sunt mult prea fragile, ci dintr-un mare drag de omul care ne-a devenit între timp tată vitreg. 

    Tată vitreg, în concepția acelui care ne-a adoptat cu sufletul, însemna să faci casă pentru ei, copiii, să pui pe masă atât cât să le ajungă fiecăruia, însemna cuvinte tandre și de alint, însemna să ții loc de "ambrazură" atunci când vărguța năzdrăvană își căuta un punct de reper în persoana subsemnatei, însemna stat pe genunchi și nopți nedormite, dar și colete imense atunci când viața ne-a dus în lume. Acest tata vitreg, a făcut ceea ce nu a făcut tatal meu adevărat, mi-a purtat sora în brațe ca un adevărat munte de om, deși, în realitate era pe departe un munte. Acest om m-a ajutat, pe mine și frații mei să săpăm la rădacini și să dăm de viață, o viață nouă în care nu există tați și copii vitregi atâta timp cât sunt făcuți din IUBIRE.

    Acest om este tatăl meu, e bunicul copiilor mei. Acest om e cel mai veritabil tată.