vineri, 16 aprilie 2021
Purificare
vineri, 9 aprilie 2021
Iubire
![]() |
| pinterest.com |
Ți s-a întâmplat vreodată să te împiedici și să cazi în momentul când ai vrea mai puțin să ți se întâmple asta? Cu siguranță, pentru că și eu am pățit-o destul de urât într-un moment când tot ce-mi doream mai mult era să fac impresie, să dau bine. Uite că aceste momente rămân impregnate în memoria noastră și de fiecare dată, când urmează scene similare te concentrezi cu toată ființa să nu te faci iar de poveste. Dar de unde? apar altele și mai nasoale și mai jenante.
De exemplu, azi mi s-a întâmplat să fac o ditamai piruietă în fața sorții, să bat chiar și mătănii. Am bătut... ca să fie tot tabloul perfect. M-am ridicat, am dat cu privirea prin unghere și, capul sus!
joi, 8 aprilie 2021
Clipă și Oameni
![]() |
| pinterest.com |
sâmbătă, 3 aprilie 2021
Poveste
![]() |
| pinterest.com |
vineri, 12 martie 2021
Prisaca cu minuni
marți, 9 martie 2021
Datorie
vineri, 26 februarie 2021
Anxietate
joi, 4 februarie 2021
Ele, cărțile...
imagine: google.com
Cărțile sunt lumea mea, nu-mi închipui existența fără suava aromă ce-o emană. Ele au menirea să te-nalțe spre paradis, dăruindu-ți clipe unice de revelație și mister, pentru care mai apoi să nu-ți dorești decât să cunoști veșnicia clipei de foc și a agonie în desfătare.Da, cartea e capabilă să te provoace să visezi, să speri, să te facă să te arunci în mreaja ei ca peștele în plasa unui pescar iscusit, și are o singură cale - să se supună. Ele te pregătesc pentru aceste ieșiri în larg, în imensul ocean de provocari, în care tu inițiat ești capabil să prinzi peștișorul de aur și să-i îndeplinești, la rându-ți dorințele, dacă le-ar avea. Rolurile voastre ajung să se schimbe doar pentru simplu fapt că tu n-ai încetat să înoți, ai pus mâna pe vâsle și te-ai prins într-o competitie neptunică pe viață și moarte. Asta face din om cartea - îl cucereste, dându-i șansa să cucerească și el la rându - i. Nimic mai vigilent și temerar decât o carte ambițioasă în niște brațe sensibile, într-un cuget aprins la flacăra unei făclii și încurajat să ardă asemeni unui pajure de foc - veșnic.
Cartea ca și mama răspândește iubire, bunătate, caldură pe care le-a tot găzduit la pieptul fragil ca pe o imensă investiție.
zbor
...sunt zile când sufletul meu o ia razna, pur si simplu prinde să leviteze fără control, fără a-mi oferi mie șansa sa-i controlez pulsul. Azi e una din acele zile când imaginea din sufletul meu o ia la goana spre orizonturi necurate asemeni unei păstai din salcâmul de cândva spre care imi întindeam ceafa după o ploaie făra curcubeu, o ia pe cărari nepavate, greu de atins și țipă de nebună că vrea libertate de pasăre, vrea înaltul lumii să-i aparțină. Și atunci, eu sunt cea neputincioasa, cea incapabilă să lupte cu această dorință a unui suflet captiv și mă resemnez, lăsându-l să ia drumul pribegiei în speranța că aceasta cautarea de sine îi va aduce liniște.
duminică, 27 decembrie 2020
În numele viitorului
Discurs. Concursul Pedagogul anului.
Astăzi sunt fericită și vreau
să împart cu dv această stare de beatitudine, o stare firească pentru cadrul didactic realizat la catedră.
Fericirea zilei de azi, vine, inclusiv, din
bucuria de a împărți cu elevii mei adevărate comori: binele, adevărul, sarcu,
întru edificarea miraculosului templu VIITORUL.
În calitatea sa, profesorul va fi tolerant la tot ce este nou, demonstrând atitudine și profesionalism., va fi cel care dă dovadă de responsabilitate, având abilitatea de a da un răspuns sau a face o alegere înţeleaptă, fundamentată pe principii, valori.
Personal, pledez pentru acest tip de comportament, pentru că el influențează pozitiv procesul de învățare și astfel ajungi să te angajezi și-n alte provocări profesionale, care ți-ar aduce satisfacție și motivație.
În numele viitorului voi spune da provocărilor profesionale, preocupându-mă permanent de formarea mea, iar învățarea pe tot parcursul vieții va fi o „zăbavă” asumată conștient și cu placere. Și cum "Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca." ( Neil Postman), mă declar în totalitate în slujba idealului educațional, cel de a făuri vieți care vor construi ulterior o societate armonioasă, cu oameni morali, integri şi autentici. Cred că este timpul să facem din şcoală un laborator al vieţii, unde copilul de azi, care este conducătorul de mâine, are toate circumstanţele să se dezvolte, să devină inovativ şi să-şi aducă contribuţia la procesul de transformare a societăţii.
miercuri, 23 decembrie 2020
Portret de dascăl
Motto: „Învăț de la
momentul în care trăiesc,
învăț de la copiii ce
sunt lângă mine!”
(V. Suhomlinschii)
Profesor! Nimic mai
desăvârșit decât noblețe sufletului lui ce s-a născut odată cu cerul și
pământul, odată cu lumina, din a cărei raze se trage, pentru a fi adevăr și
mister deopotrivă.
Profesorul - acest
miracol al zilei de ieri și de azi, a pășit în această lume desculț, de frică
să nu rănească firul de iarbă așternut la picioarele sale, ca să-i tămăduiască
talpa după truda din „minele de sare- ale sudorii”, vorba poetului. A pășit
lin, râspândind parfumul suav al luminii de viață și toată întinderea a devenit
rai.
El, creatorul, născut din propria cenușă arde ca o torță vie pentru a-și duce la bun
sfârșit desăvârșita operă – elevul, omul de mâine, pe al cărui umăr va sta
încoronat destinul țării. Tot ce știe să facă, El este să investească bunătate, cumsecădenie, altruism și
profesionalism necondiționat în generația viitorului. Acest om cu puteri
supranaturale, îmbină abil onorificul titlu
de dascăl excelent cu cel de actor, pictor de vieți și sculptor de
emoții. El este mobil și flexibil, iar în „desaga cu minuni” se ascund diferite
metode și forme de interacțiune și organizare a procesului de învățare. E
carismatic, empatic și răspândește pe unde trece doar stare de bine. Acest om
de cuvânt e un eșantion de cultură și educație, receptiv la schimbări,
investește competențe valorice pentru a face lumea mai bună şi mai
tolerantă. Iar entuziasmul, cu elanul său contagios, îi conferă eleganţă,
atitudine pozitivă, pasiune şi dăruire. El învestește timp, idei inovatoare,
practici de succes, variază tehnici și metode didactice pentru ca procesul
învățării să fie activ, interactiv – o punte de acces spre modernitate. Ioan Bontaş în „Tratat de pedagogie şcolară” făcea următoarea afirmaţie:
„Un profesor care posedă măiestrie
pedagogică este mai mult decât un bun profesionist, este un artist în meseria
sa.”
În opinia mea, un
bun profesor simte copilul, îşi aminteşte că a fost şi el copil şi înţelege
toate spaimele, tristeţile, exuberanţa şi bucuria prin care trec elevii lui.
Astfel, el devine un învăţător dedicat, care poate schimba chiar şi lumea
interioară a discipolului său. Din succesul lor, el își face aripi de pasăre
măiastră și „pornește” mai determinat să făurească cetăți, în care stăpân
să fie cuvântul „Om”.
Asemeni unui ostaș
veșnic la datorie, profesorul veghează neîncetat evoluția elevilor săi, îi
conduce spre performanțe, motivându-i să-și seteze noi obiective din care ar
avea doar de învățat. El știe tot despre discipolii săi. Chiar dacă a trebuit
să țină loc de mamă și tată, el a făcut-o cu toată implicarea părintelui
grijuliu, mereu în slujba sufletului ce-l are în grijă. Știe cele mai dulci
povești, cele mai înaripate parabole, e balsam pentru suflet vorba lui blândă
atunci când mângâie și izvor de har atunci când vorbește de Eminescu, Goga sau
Arghezi.
EXCELENȚA SA duce cu sine esența valorilor
primordiale: bunătate, dragoste și credință, de la care pornesc în lume cele
mai frumoase vieți de copil.
Profesionist
și responsabil,
onest și frumos, energic, sensibil, și omniprezent radiază prin excelența profilului intelectual și moral, e
conștient că modelul uman pe care îl reprezintă e piatră de temelia la
fundamentul zilei de mâine.
Acesta e profesorul
viitorului, aspiră la toate astea şi încă la multe altele. El apreciază
adevărul şi, nu popularitatea sa, încercând să schimbe lumea, se transformă
zilnic, transformându-i şi pe alţii.
Copilul diasporei sovietice
Era cât pe ce să uit că în biografia mea există și o pagină ca a multor copii ai timpurilor noastre: "copilul diasporei". Fac pa...
-
...nu există loc mai sfânt și mai drag decât satul de unde vii, la fel cum nu există amintiri mai ...
-
imagine: pinterest.com E dimineață, curtea școlii e împânzită de larmă de copii. Toți se grăbesc să aju...





