Din toate am învățat. Pe toate le-am transformat în lecții pentru mine, nu pentru alții. Astfel am ajuns să înțeleg că viața m-a pus mereu la încercare, dar mi-a oferit mereu piste de zbor, fragile, dar piste. M-a lăsat pe mine să aleg unde și când se va întâmpla aterizarea propriu-zisă. A fost cam buclucașă cu mine uneori, dar toate au avut un scop: trezirea mea. Dar nu m-a abandonat.
Nu m-am abandonat nici eu, deși am tras cu mine de pământ poate mai mult decât au făcut-o alții. Mi-am ignorat nevoile din dorința de a fi iubită. Dar n-am fost decât atunci când am înțeles că nu te pot iubi alții până nu o faci tu. Noi atragem exact ceea ce suntem și credem despre noi. Dacă tu crezi că nu meriți să fii fericită, nu vei fi niciodată. Pentru că fericirea e mai mult o stare. O trăire cât o clipă. Dacă ai ratat-o, totul din jurul tău va arăta a neîmplinire.
Așa am ajuns să înțeleg că nimic nu este mai banal decât dorința de a fi fericit. Toți ne dorim să fim fericiți, dar uităm să fim atunci când se ivește clipa.
Uităm să savurăm din potirul ei când îl avem în față și lăsăm să ne scape printre degete partea prea plină a lui. Fugim. Ne abandonăm, după care regretăm "clipa cea din urmă".
E aproape firesc să greșim și e omenește să nu le știm pe toate. Dar clipa de răgaz cu tine însuți, ar putea să fie salvarea.
De aceea, haideți să începem a fi fericiți/ fericite de azi. Haideți la o doză de iubire de sine cu gust de cafea sau scorțișoară. Cu gust de "buratino" sau "crem-soda". Dar, haideți de azi să fim fericiți/fericite!
Pentru că fericiți putem să fim sau să nu fim. E alegerea noastră a fiecăruia. Putem alege să ne lingem rănile toată viața ori, din contră, să alegem trezirea din întunericul în care ne-am abandonat sufletul sub dominația traumelor noastre.
E timpul să punem mână pe bagheta magică din noi și să începem edificarea ființei interioare care e demnă de toată fericirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu