Refugiu

     

                   imagine: pinterest.com
      Patru zile s-a tot frământat cum să le spună că-i este dor. Că ține cu tot dinadinsul să se facă pasăre, că vrea să survoleze bolta împăiengenită de plânsul ingenuu al toamnei fără teamă de căderi.

     Și, cât ai clipi din geană, avântul ei a luat calea celei mai călătoare păsări, refugiată pentru totdeauna într-un zbor al zămislirii de iubire. Și-a desfăcut aripile înnebunite după zbor încă când geana nopții străjuia sinistru peste imaginea lunii. Și-a pus în rucsac doar băsmăluța cu floricele pe care în ultima vreme a tot spălat-o, călcat-o, pentru că sarea amară a lacrimilor și-a cam lăsat  ciucurii la vedere și a pornit spre destiația unde o asteptau patru brațe bolnave de iubire. O așteptau cu îmbrățișări trăite și retrăite atâtea nopți, cu șoapte desenate pe paleta unei toamne enigmatice, mai speciale, cum era să o catalogheze mai târziu. 

      Hrăpărețul drumului de fier avea să mănânce într-o clipită distanța care i-a despărțit atâta amar de vreme și să le dea întâlnire într-o iluzie, dacă nu avea să aibă suficient curaj ca să o facă aievea. Dar a avut și acum e cel mai fericit refugiu de care s-a bucurat în ultima vreme. Brațele copiilor ei e tot de ce are nevoie pentru împlinire.           

      Plimbările sub soare, adevărat mied tămăduitor, le-au imortalizat în imagini din paleta fericirii, pentru mai târziu, când se va așterne din nou negura dorului.

      Au petrecut în declarații pasionale de tandrețe două zile, timp în care au încercat să mituiască timpul, să-l compromită, dar n-au reușit, pentru că el trăiește după propriile regiuli. Dar și așa, fericirea deplină le-a creionat pe chipuri cele mai veritabile trăiri. Erau împliniți. Fețele lor scăldau în lacrimi cele mai minunate raze de soare. Erau împreună, în sfârșit, după zile interminabile de încercări, se bucurau unii de alții. De trio perfect pe care l-au inveșnicit în iubire necondiționată. 

     Au luat la pași mici fiecare fărâmă de tristețe și au îmbălsămat-o cu mir din potirul sufletului, unde găzduiește Dumnezeul care le veghează păsul. Și astfel s-au izbăvit de tot ce-i rău, lăsând la vedere doar zâmbet, voie bună și pupici.

     Tot chinul, framântările sufletești, ca prin minune, au dispărut luate de valul frenetic al fericirii. S-au prins de mână și pierduti au fost în marea de lume care le găzduia bucuria.