O zi

     

         Imagine: pinterest.com
Iar e luni, o altă zi de luni în care încearcă să se adune din cioburi și să redevină cea de odinioară. Nu-i reușește, pentru că tot ce a ajuns e un ambalaj hâd, pe care și  oglinda îl respinge cu vehemență. Nici ei nu-i place arătarea ce a ajuns. O judecă pentru că cea pe care a cunoscut-o cândva era frumoasă, radioasă, iar chipul încercănat nu e decât degradarea iremediabilă a unui suflet suferind.

     Prima zi din săptămână a adus cu sine, de când se știe, încărcătura anxioasă a lui "a fi" la timpul trecut, dar azi e și mai dificilă povara. Nu o lasă nici să respire, darmite să se privească în oglindă. A uitat cum e să vezi dincolo de frumusețea ochilor, dincolo de chipul crispat de durere. A uitat cum e să se bucure de un început de zi, cu tot ce aduce el. 

    Zilnic trăiește cu speranța ca lumea ei nu se va risipi ca un castel de nisip în clipa următoare și că starea de angoasă e doar un moment nefericit ce urmează a fi depășit cu un alt moment fericit.

      Se încrede în forța miraculoasă a lui "poți" și Doamne, Doamne și atunci miracolul iminamente se întâmplă. Îi cântă sufletul, se îmburică tare când reușește să se înarmeze cu răbdare de zeu și-și promite că vă face orice ca să stea dârză, chiar și într-un picior, asemeni soldățelului de plumb. Pentru că i se cam înmoaie cele două picioare cum vin zorii, iar noapte așterne doar tăcere, așteptarea fiind ascunsă bine sub plapuma tomnatică a violetului.

    Azi e toată numai rouă, dar se sprijină în crenguța de brad la care visează că o va împodobi împreună cu cei de la care împrumută lumină pentru a eclipsa întunericul.