Reverberații

     

                 imag. pinterest.com
          E toamnă. E toamnă din aia cu dinți, peste care ploaia vine ca să-i îmblânzească suferințele ce se ascund prin coclauri de veacuri. E sumbră și tăcută durerea ei, iar eu, ca și altădată, mă feresc să o întâlnesc îmbrăcată în iluzii. Mi-e teamă că această doamnă împăiată cu mii de stări ar putea să mă oblige să mă las ninsă de curcubeul ei. Și, atunci, de frică să nu fiu deconspirată, îi zâmbesc, ferindu-mi privirea împânzită de dor. E mult prea insistentă și băgăcioasă această toamnă că mi s-a infiltrat în ADN și nu vrea să coboare nici în ruptul capului. Mă ia la descusut până mă dezbrac de galbenul frunzelor căzute din pădurea din care mă trag și norii gri îmi inundă retina și așa strepezită de ploi. 

 ...și las ploaia să mă spele de mine, te tine, de noi.

    E toamnă. E o toamnă din aceea în care nici curcubeul ei de culori nu-ți mai împacă tristețile. E grea, dar extrem de tămăduitoare dacă încerci totuși să-i admiri sărbătorile din care ea-și face felinare pentru bezna trupului și a sufletului celui încețoșat de dor, intraductibilul nostru DOR. Acest dor de care nu ai cum să scapi, nici dacă ai fugi mâncând pământul. El vine, te filează obsesiv și se ține nebun de rădăcini, care de la un timp prind să te doară, apoi constați că fără El nu mai e nimic cum era. Și-l cauți, îl chemi, poate -poate se învrednicește și nu mai pleacă. Dar pleacă, vine și iar pleacă, și iar vine, că aceasta e menirea lui să umble hai-hui prin suflete bântuindu-le neîncetat.

     E toamnă, o toamnă a mea și a ta. O toamnă în care noi s-a transformat în eu, un eu firav, dar ferm convins că asemenea anotimpuri ni se trimit nu în zadar, ci ca să nu ne lăsăm spălați de ploile ciobănești pe care le aduce cu sine fiecare toamnă din viețile noastre.

...și iar las ploaia să mă spele de mine, de tine, de noi.