La Roma plouă

       

                       imagine: pinterest.com

    

       La Roma plouă...

     Aici, în capitală, plouă de două zile și va mai plouă încă alte două, dacă e să ne luăm după prognoza meteo. Natura se răzvrătește, își linge cutele lăsate de indiferență și neghiobie umană( ea există peste tot). Și-a scos la atac tot arsenalul natural. Ne face din deget. Ba nu, din pumn, poate, poate ne vom solidariza cu ea. Dar nu e despre asta neapărat...

    E despre natura firească a omului, care în asemenea zile, deloc gri, își scoate la plimbare sufletul și-l lăsă în grija ploii, în grija boabelor de rouă, tămâduitoare că un balsam.

    Ca orice îndrăgostit de viață, îmi iau la braț ploaia din geam, cu tot cu fulgere și trăsnete și încep a-mi fredona colindul de "leru-i, Doamne, ler", că doar sufletul asta cere- Sărbătoare. Iar eu de fire sunt o mare de emoție( m-a inspirat priveliștea pe care promit să v-o aduc cât de curând😘), de aceea îl las să- și învețe colindul, dacă asta își dorește. 

     M- am trezit de dimineață cu sentimentul copilului căruia i-au dispărut jucăriile. Nu că aș ține la ele mai mult că la mine, dar atâta timp cât ele îmi țineau de vreme rea, m- am cam pierdut cu firea. Așa sunt eu, mai cu capul în nori de la prea multă ploaie în viața mea. Dar gata cu ploile care aduc furtună, mi-am promis nu o dată:

- Toate ploile din viața mea, le voi colora cu mult curcubeu. De altfel, ce rost mai are curcubeul? 

   Și astăzi, ca și ieri, m- am plimbat la braț cu ea prin amintiri. Ce amintiri!

Glodul până la genunchi, de te pomeneai că trebuie să stai la frământat până îți veneau ajutoare. Așa era ulița copilului ce am fost pe timp fără soare. Aparent neprimitoare. Dar în realitate, era cea mai plină de soare și voie bună. Mai ales când peste larma ei se așternea noaptea. Adolescenți, tineri de toate vârstele își ițeau la portiță dorurile. Unul mai frumos că altul. Și cine nu știe că la țară nopțile țes cele mai de vrajă povești, nu a pătruns cu sufletul în miracolul locului. Nu a fost de al locului.

    Îmi apare în orizontul meu vizual crâmpeie din acel miracol cântat și răscântat de fiecare liră- copilăria. Cea care azi îmi servește de umbrelă pentru amintiri. 

  

   ...dis- de-a dimineață, că un ecou, vorba mamei mele: "Fă, draga mea, rai din ceea ce ai". 

      Asta fac.