Îmi place să mă gândesc la anul care a trecut cu bucurie, chiar dacă tot ce am trăit n-a fost o constantă emoție pozitivă. Au fost de toate. N-a fost ușor, nu vreau să mint, dar instinctul de supraviețuire mi-a șoptit mereu: hai, tu poți! Și am reușit.
Am reușit în acest an să mă cunosc mai mult. Să mă privesc în oglindă cu ochi de învingător. Până acum doar am jonglat că aș fi în stare de așa ceva. Astfel, în 2022, am avut treabă cu "descurcatul" ițelor. Poți, când vrei, mi-am spus și am reușit.
Am reușit să descopăr oameni frumoși, pentru care verbul "a inspira" înseamnă, în toată plinătatea sa: devotament, pasiune și dragoste.
Am reușit să-mi înving teama de a fi singura. Ori, singuri suntem mereu, dacă ne pierdem pe noi, mi-am zis? Astfel griul a intrat în garderoba mea pe ușa din față. Eu l-am poftit.
În acest an, am înțeles că singurătatea poate fi strigăt, dar și tăcere; stihie, dar și pace. Poate fi o clipă de răgaz, o pauză cu tine. O invitație romantică la "masa tăcerii". Dar mai presus de toate, am înțeles că singurătatea e RUGĂCIUNE. Un altar în care sufletul tău e cel mai de preț dar.
În acest an, am învățat să mă iubesc și să iubesc. Mi-am învățat lecția.
Tot în acest an, m-am descotorosit de sechelele trecutului- frica de necunoscut, care- mi sufla în ceafă constant, ca adierea unui blestem. Tu nu poți! Nu vei reuși! Unde te bagi, nu vezi că nu-i de nasul tău? etc.
Astăzi nu-mi mai este frica de toate astea, pentru că din oglindă zilnic îmi surâde un alt om- EU.
#crâmpeiedejurnal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu