Recviem pentru iubire

 

Ne-am reîntâlnit dupa două decenii. Eu bărbat în toată firea, cu aer de superioritate, mă uit la femeia din fața mea. Caut adolescenta timidă pe care o cunoscusem cândva. O întrezăresc abia- abia. Îi văd ochii. Sunt ai ei. 

... și totuși, femeia din fața mea e sclipitoare,  mult mai sclipitoare că acum mulți ani, doar că deja ochii ei azurii nu mai au același efect balsamic asupra ființei mele.

      Chiar dacă  căut să mă agăț de frumusețea lor, nu reușesc să mă pierd în ei, cum am crezut că aș fi putut- o face. Îi spus că mi- a fost dor, că m- am gândit toți anii iștea la ea, pentru că am înțeles că asta voia să audă. Doar eu știam adevărul, dar n- avea cum să i- l spun, pentru că astfel aș fi stins într- o clipită lumina din ochii ei mari, care era jar de pus la rană.

     ...  dar îmi pasă de cum mă privește. Îndrăgostită și toată o sclipire. Mi se topește în brațele, care încă păstrează lustrul stratului de gheață în care mi- am ferecat libertatea. E flămândă de iubire, nu știu acum cu exactitate dacă și de mine. Dar aflu mai târziu. Nu e musai acum.

-Ei, cum să- ți spun? E un sentiment plăcut chimia ce ia amploare. Nu neapărat și unduirea trupului. Aici, e neîndemânatică. Neștiutoare. Nu- mi plac astfel de femei.

Cu ea am încercat să- mi calc peste acest principiu. Trupul ei aproape perfect mă dorește cu toată ființa. Chiar  încearcă să mă atragă într- un joc de hazard, dar i-a scăpat un lucru: eu stăpânesc împărăția în care am lăsat- o să intre. Se supără când aude atâta adevăr. Zice că ar fi preferat minciuna. Dar n- am cum, i- o spun pe șleau. Adoarme suparată,  doar până când  trupurile flămânde se întâlnesc în plină noapte. E  nevinovată și inocentă, chiar dacă demult nu mai e o copilă. Iubește. Vrea să trăiască lângă mine acest sentiment. Să mă împlinească. 

     A trebuit, într- un final, să- i spun adevărul. Că n- o iubesc și că nu-i i pot oferi ce- și dorește. Că sufletul meu e prins într- o altă vrajă. Una cu ochi de caramel și privire aristocratică. Iar eu încă ador gustul fin de cramel. 

     A plâns mult. Dar m- a lăsat într- un final să plec fără să- mi asum un rol în viața ei. Cu ochi de rouă, mi-a promis să mă iubească chiar și atunci când nu mă va iubi nimeni și chiar când banii nu vor mai fi o prioritate în viața mea. 

   Ce să zic? Timpul le va așeza pe toate. E sloganul pe care îl urăște cel mai mult. Mi-a  spus într- o zi că e o crimă să ne lăsam sentimentele în voia timpului. O fi, încă nu știu...