- Pe geana ta, chiar nu ai înțeles? Eram absorbită de propria reflecție încât am uitat că-i sunt datoare soarelui cu o sărutare. Dar acum că a plecat nesărutat poate ne scufundăm în fântâna din noi și ne ghiftuim până la refuz cu sărutări naive. Trebuie să ne regăsim , dacă tot ne-am căutat atâta! Lasă-mă să te conduc spre Calea - Lactee unde soarele își are sălașul și contopindu-ne vom descoperi că suntem făcuți din cea mai suavă materie, albă și lichefiată. Vom descoperi că roșeața din pomeții tăi este doar reflecția buzelor mele răscoapte de la atâta dor. Vrei?
- Sunt obosit. Sunt trist și epuizat. Iar frivolitatea ta mă exasperează, mă năucește. Și apoi: nu am nevoie de zări necunoscute ca să te dezbrac de dorul suav al ochilor din care beau necunten iubire. Am nevoie doar de noi, o floare în glastră și felinarul aburit de ofuri tandre. De asta am nevoie, de aceea, hai să urcăm pe cea mai apropiată stea și să ne bălăbănim în ritm de dans pentru a descoperi fericirea clipei care ar putea să nu mai fie în zori!
- Nu vreau fericiri de o clipă, vreau totul sau nimic. Vreau să adulmec parfumul zorilor, care negreșit îți va căuta pleata pentru a te trezi din somnul veghetor. Iar eu aș putea să-l împiedic să o facă. L-aș ademeni în pânza de păianjen și l-aș zăvorî în lanțuri grele, dacă ar vrea să mi te ia în zori. Sunt susceptibilă, dar nu-mi pasă atâta timp cât te am aproape. De aceea, Calea-Lactee este tărâmul pe care aș vrea să-l străbat la braț cu tine, încât unica crimă de care aș fi capabilă și pe care aș vrea s-o săvârșesc e să te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu