Căutare

imagine: pinterest.com

       Milica a plecat dis-de-dimineață în căutarea unui strop de soare, dar fără o destinație anume. N-avea cum să știe unde-l va găsi. Și-a pornit călătoria de pe o cupolă de păpădie, de acolo înaltul cerului era mult mai aproape și primitor. A plecat mânată de o obsesie oarbă, că  dincolo de porțile imense ale cerului, o așteaptă soarele să-i pună în brațele muncite de la atâta dereticat prin casa mătușii sale o rază de lumină care i-ar alina durerea ce o trăiește de când a rămas singură pe lume. Era convinsă că un copil bun și harnic ca ea nu putea fi lăsat așa la nevoia unei mătuși, incapabilă să dăruiască unui copil dragostea și atenția de care are nevoie. Știe ea: un adult frustrat și ranchiunos nu poate fi un părinte capabil să dăruiască iubire maternă, atât de necesară unui copil ca ea.

      Stând pe firul de păpădie, Milica, abia aștepta să se ridice spre Atotputernicul soare și să-l roage să i-o întoarne din drumul negrei veșnicii pe mama ei cea bună, fără de care suflețelul ei plăpând se va topi de dor și neliniște într-o zi. Era convinsă că mămica ei nu putea pleca undeva pe un timp atât de lung, fără să-i fie dor de ea. Cel mai probabil era sechestrată de un căpcăun, de un om rău intenționat de nu poate să vină să o ia acasă. De aceea, s-a hotărât să-i ceară ajutorul soarelui care e sus de veacuri și cu siguranță, pământul și cerul îi este casa în care nimeni nu ar putea intra sau ieși fără ca ochiosul Soare să nu-l observe.

       Își amintește că mămica ei înainte de a pleca a sărutat-o pe ochișori și i-a spus că se va întoarce neapărat în vis. Dar a trecut deja o veșnicie și chipul mamei este tot mai încețoșat în amintirea ei. Trebuie să o caute și s-o readucă acasă, unde o așteaptă și Azorel, cățelușul nostru preferat, care mai mult plânge decât latră când vede un trecător în spatele gardului.

       De când o așteaptă, în nopțile reci i-a tot cântat poate, de acolo unde este, să-i audă durerea neostoită de multă vreme.

        Pierdută în supărarea ei, Milica s-a pomenit în fața unei grădini de poveste. Toată invadată de o oază fină și orbitoare. Un paradis scăldată în lumina zorilor fierbinți, unde încoronat la patru ace stătea impozant și măreț salvatorul ei. Credea, cu toată puterea ei de copilă îndurerată, că El, Soarele va dezlega misterul plecării mamei ei.

        - Bună dimineața, bătrâne Soare! Am venit la tine cu o rugăminte mare, cam de aici până la pământ.

        - Spune, dragă copilă, dacă tot mi-ai călcat tărâmul, pe care de veacuri nimeni n-a cugetat s-o facă. Spune-mi ce gând te-a purtat până în marea asta de căldură?

    - O caut pe mama mea. Buna mea măicuță a plecat într-o dimineața în zori și nu s-a mai întors. Așa cum tu stăpânești toată zarea albastră, m-am gândit că ai să mă ajuți s-o găsesc. Trebuie să știe că eu o aștept și dorul de ea mă macină zilnic. Că mătușa, cea în grija căreia m-a lăsat nu poate s-o înlocuiască, că firea ei tirană nu e capabilă să mă iubească.

   - Bine, Milica, voi încerca să verific toate intrările și ieșirile din cele două lumi: cerul și pământul, ca să vedem unde își are popasul mama celei mai bune și iubitoare copile. Voi da sfoară prin paradis să-i spună că e așteptată în nopțile cu lună la Poarta Dorului, acolo unde o copilă îndurerată  va sta necontenit. Sunt sigură că nici o mamă din lume n-ar putea rezista unei asemenea ispite. De aceea, te rog, buna mea copilă, să cobori de pe cupola aburindă a păpădiei și să mergi acasă, acolo unde trebuie să te găsească spiritul cald și plin de dor al mamei tale. Trebuie să știi că atunci când eu voi apune, mângâindu-ți genele grele de somn, va apărea din marele Paradis cea care te veghează la nesfârșit de povara grea a durerii și a lipsei de iubire- mama ta. Atunci o vei putea îmbrățișa până în zori, când îți voi trimite o rază de lumină ca să-ți fie pavăză ziua întreagă.

   Acum vădit mai liniștită, Milica a coborât în ograda unde o aștepta Azorel săltând vesel și parcă fără nici o umbră de durere la picioare. Pe semne, cât a fost plecată ea, aici în curte s-a produs un mister. Încă nu știe despre ce e vorba, dar e convinsă că umbra care s-a întins peste ograda lor e un semn venit din înalte zări, de acolo unde Soarele e stăpân.