O viață nouă

      

                 imagine: google.md

        I-a spus să mai aștepte și l-a așteptat până-n ziua când a înțeles că așteptarea-i e zadarnică. Fără sens. Pentru că el, cel care i-a creat senzația că o iubește nu mai e el. E lipsit de curajul de-ași recunoaște neputința în fața unei decizii monumentale. S-a refugiat, pur și simplu, într-un confort bolnav și stă cu capul plecat ca furtuna să treacă de la sine. Să se absoarbă, exact cum se întâmplă cu picăturile de ploaie pe timp de secetă. A înțeles mult prea târziu, dar a făcut-o ușurată într-un final. Cel de care se îndrăgostise nu-i merita suferința. Nu era demn de lacrimile pe care le vărsa noapte de noapte.

    Năstica s-a consolat multă vreme așa până când aceasta i-a adus alinarea. A început să privească la lumea din jur cu interes, cu dragoste de care credea că nu mai este capabilă. Azi trecea pe lângă un șir de copii și se prindea că bucuria lor nestăvilită e și a ei. Mâine se prindea în iureșul străzii, constatând, că de fapt, toți cei pe care i-a ignorat atâta amar de vreme sunt tot acolo, printre problemele și larma unei vieți agitate. Nici n-a băgat de seamă când s-a amestecat printre ei, căutând să dezlege misterul unei lumi noi de care avea cea mai mare nevoie.

    Într-o bună zi și-a pus în valiza cele câteva rochii, un fular pe care și l-a cumpărat din primul salariu de învățatoare și a plecat la oraș. Avea ceva economii care trebuiau să-i ajungă până se va angaja acolo. Dar de asta îi păsa mai puțin, tot ce voia acum era să-și demonstreze sieși că poate trăi și-n lipsa lui.

   Primul lucru pe care l-a facut la oraș, a fost să hoinarească pe strazile îmbâcsite de lume ca să se molipsească de aerul boem de capitală. Apoi s-a dus la vechea gazdă, pe care o mai vizita din când în când chiar și când a decis să se facă învățătoare în sat. Tanti Lenuța, o femeie intre două vârste, s-a bucurat nespus să o vadă. Chiar și când i-a spus că ar vrea să rămână aceasta i-a pus cu toată inima la dispozitie aceeasi odaiță serbădă, dar atât de familiară. Tanti Ilenuța o știa de când era o copiliță, știa ce-i place să mănânce, unde iubea să-și petreacă timpul, dar cel mai mult o cunostea când avea pe inimă o suparare. Dar nu a întrebat-o nimic. Pur si simplu i-a atins creștețul și i-a zis:

- Ziua în care mi-ai deschis portița a fost cea mai mare binecuvântare. Eu, care n-am avut copiii mei, am reușit să trăiesc această bucurie, a maternității având grijă de tine. De aceea voi continua și acum, când ești împovărată de griji, să te ajut. 

  A îmbrățisat-o pe femeia cu ochi de mamă și i-a promis că va fi fericită.

- Trebuie să scap de obsesia ce mă urmeaza ca o umbră, a zis, Nastica, uitând că de fapt nu era singură. Acum mai avea un suflet care ar trebui să-i aducă alinarea și echilibrul unei vieți perfecte.

   Asta a făcut din acea zi, a pus la temelia sufletului ei promisiunea că își va da voie să iubească, să înflorească alaturi de cel care va reuși să o citească cu adevărat. Și-i va promite să o facă fericită.