Azi voi pleca din calea unui naufragiu, nu mai vreau să-mi las corăbiile în larg. Mai bine să-și găsească obșteasca liniște la mal decât să piară în colții avizi a unor rechini incapabili să-și aprecieze prada.
Azi voi pleca doar pentru că nu -mi doresc să te expun disecării din larg și nici să fii pradă ușoară pentru vârcolacul în al cărui duhnitoare gușă e ferecată libertatea ta. Vreau să te simți pește în marea ta și să înoți spre lume cu ochii deschiși, optimiști.
-E greu, dar nu imposibil, îți voi spune. Te voi încuraja să te iubești mai mult, să te îngrijești de zăbrelele inimii, de rugina dintre ele ca să poată înmuguri la nevoie și alte vise.
Azi voi pleca doar pentru o clipă, atât cât să ajung până la colț de stradă unde mă așteaptă apa neînceputa de la răspântia zilelelor cu roșu în calendar, să-mi dea vestea unui nou început. Apoi mă voi întoarce să te privesc pentru ultima oara, cu ochii împăiengeniți de oftat. Nu-ți voi cere socoteală pentru greul din brațe și nici pentru apusul din ochii mei, în schimb voi pleca, ca să-i las timpului să te vindece de tine, de angoasa impermiabilă în care te-ai îmbrăcat de la o vreme, sper doar să nu-ți sugrume plânsul care purifică de orice încercare și să-ți găsești imensa răbdare din care discern atâtea minunății.
Azi am să plec, pentru că nu mai vreau să te vad imponderabil și pesimist. Vreau să te păstrez în amintire ca pe ultimul incurabil de iubire. Un nebun obsesiv de sincer în materie de tandrețuri. Așa te vreau, așa îmi doresc să te las, semânând iubire pe unde te poartă pașii. De aceea astăzi plec, plec pentru totdeauna într-o iluzie firesc de ademinitoare, plec ca să-ți las spațiu pentru propria cină de taină unde proptit în capul mesei te vei gândi poate la iluzia care am fost și n-am vrut să mai fiu.
Azi plec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu