Calendarul din piuneze vibrează de zile bune anunțând că iată, mâine e ziua când elevul din mine ferm și lipsit de temeri ar trebui să meargă spre Templu, unde altă dată îl așteptau înaripați sute de ochi hotărâți să și-l facă prieten. De bucurie mare, sărmanul a uitat că stă pironit și sechestrat între tavan și pardoseală încă de la un An Nou fericit. A uitat și că zilele-i sunt numărate și că entuziasmul lui nu mai e așa de țanțoș ca altă dată, și pe lângă toate anul acesta are nevoie de mască, de scut și sabie pentru a avea permis de ieșire pe covorul roșu, galben sau verde. Ce să mai... e înaripat nespus de mult ”unu” din calendar, are planuri zburlite de dorința năstrușnică de a se bucura de toamna, cum n-a mai făcut-o până la închiderea obloanelor. Nu știu ce să-i spun, ce sfat ar putea să -i dea umila mea persoana, atinsă și ea de incertitudine și frică, nu pot la nesfârșit să-l privez de libertate, doar pentru că eu, cea care l-a pus la ungher, mai are de înfruntat o ditamai stare, colosală și contagioasă. Nu știu ce să fac, dar pofta lui de ducă, mie îmi înmoaie picioarele, mă dezarmează doar la gândul că ar putea evada lăsând pata din ungher să se lichefieze peste tapet.
luni, 31 august 2020
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ziua în care n-am mai plâns
imagine: pinterest Era 4 dimineața, zi de sâmbătă când a urcat în microbusul ce avea s-o ducă pentru prima d...
-
...nu există loc mai sfânt și mai drag decât satul de unde vii, la fel cum nu există amintiri mai ...
-
imagine: pinterest.com E dimineață, curtea școlii e împânzită de larmă de copii. Toți se grăbesc să aju...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu