Revoltă

   

     Trăia în gând cu imaginea copilului care știe ce înseamnă să-și vadă părinții nefericiți. E dureros de chinuitor să știe că zâmbetul lui depinde în mare de starea guvernată de adulții din casă.

    A fost un copil fericit până la vârsta de 10 ani, atunci când peste imaginea prielnică a familiei sale s-a pus umbra dezolantă a "perestroicăi", care a suprimat potențialul a mii de intelectuali, oameni cu ambiții sau pur și simplu oameni simpli, lăsându-i să-și ia viața de la capat. Unii au reușit mai mult, alții mai puțin, iar alții și mai puțin.

     Din cea de-a treia categorie făceau parte și a-i lui, oameni cu carte, principii, rămași peste noapte cu sentimentul că toate ar fi putut fi altfel dacă erau mai loiali ideologiei de partid. Nu știu dacă ar fi putut sta în calea unei asemenea masinării, dar cert era că Dima trăia cele mai deprimante zile din viața sa. După cum era să afle mai târziu, nu erau doar unicile. Pentru că, rămas fără postul de redactor al revistei "Viața culturală", tatăl său, om văzut în tot orașul, ajunge să nu-i mai piese de ce vor spune oamenii despre el și cade în patima unei beții din care avea să se trezească doar din când în când ca să -și vadă propria înfrângere și să se retragă iar în compania lui Bahus, unde, zicea el, că e cel mai fericit. Nimeni nu-l obligă să fie altfel decât și-ar dori să fie. Iar biata mamă nu mai contenea să lupte, ca să facă față grijilor care veneau tăvălug în casa lor. Se angajase bibliotecară, la biblioteca din cartier, după ce a fost eliberată din funcția, de la catedră pe motiv că nu poate un om lipsit de principii morale, cum zicea Consiliul Universității, să se afle în fruntea unor tineri emancipați, cum sunt copiii "perestroicăi". 

    Dar bine că i s-a oferit și acest post, că altfel ce făcea cât soțul său se războia cu toată lumea, zicea mama lui Dima, Anstasia Antonovna. Femeie buna și caldă ca o zi de vară.

    De când au venit vremurile "bune" în viața ei nu a mai cunoscut liniște, rar găsea timp să-și tragă sufletul măcar și un minut. Mereu era pe drumuri. Dacă nu era la bibliotecă, unde lucra majoritatea timpului, era în rând la magazin, pentru a prinde ceva pâine albă și lapte. De mai multe nu-i prea ajungea, mai ales de când a început să ducă tot greul casei. Mai exact de când cel care era sprijinul și echilibrul ei a ales să bată în retragere.

  Așa a ajuns Dima să se alinieze unei grupări revoluționare împortiva partidului de la conducere, din cauza căruia liniștea cuibului lor a fost destabilizată. Era tânăr, îi fierbea sângele în vene și mai ales era  dornic să facă dreptate. Uite că așa ia naștere revolta lui față de cei care l-au lipsit de tată și mamă, doi oameni fericiți, credincioși cauzei căreia slujeau de ani de zile. S-a pornit cu înverșunarea tânărului care putea să schimbe cursul unor timpuri perimate deja. Asfel credea când a fost pentru prima dată arestat, la 17ani. Își amintește și acum bătăile și chinurile la care a fost supus alături de camarazii lui. Dar n-a cedat. Din contra, a pornit și mai avan să organize ședințe clandestine, unde tinerii ca el, aveau să schimbe cursul istoriei. Într-o zi ieșeu în stradă un grup răzleț de oameni cu plancarde antisistem, ca data următoare să li se alăture și alții oameni convinși că anume așa arată tinerii „perestroicăi” și nu cum voia să le inoculeze forța politică, care își slăbea tot mai mult zidurile. Până când într-o bună zi a picat ca toate sloganele lor de propagandă. 

    A fost o cauză deloc ușoară, dar spiritul acerb al unei mâini de oameni curajoși a fost de ajuns ca să pornească o revoltă în masă. Erau covinși că spiritul public e fapta puținilor oameni. Astfel, au reușit, într-un final să pericliteze imagina unei mașinării care avea să rămână istorie mai târziu.

 Fiind copilul unui sistem expirat, depășit de propriile inacțiuni, trebuia și se credea obligat să -l ajute să se ridice până la conștientizarea că viitorul le aparține lor, oameni simpli, dar onești, cultivați și înverșunați pentru adevăr. Credea cu toată tăria în cele auzite acasă: Adevărul e arma celor puternici. De aici și lupta continuă pe care o duce de ani, inclusiv cu sine.