Azi am surprins supărarea ploii, deși nu sunt sigură că și ea a distins-o pe a mea printre miile de alte supărări. Dar, nu-i nimic, eu tolerez ploile, chiar cu toane cu tot. Le tolerez până la adulare uneori, pentru că mă limpezesc de povara pe care o duc. O fi crucea cea care ni se dă la toți nu știu, tot ce știu e că această ploaie piezișă mă încurajează și mai mult să dau "crucea jos" și să-mi doresc o altă ploaie care mă va purifica de blestemul în care mi-am ancorat viața fără să am idee cum se cârmuiește o ancoră.
Îmi plac ploile, dar nu le încurajez să dea buzna în lume cu tot cu păcate, ci doar cu curcubeie și iepurași de soare, despre care am tot auzit că există pe "Strada Speranței". Tot pe această stradă de lumină, am auzit că cârmuiește un împărat, mic de stat, dar care face din orice umbră soare. Acum nu știu cât de adevarată e povestea de pe "Strada speranței", dat un lucru e cert, că nici acolo Măritul Soare nu e împărat atâta timp cât ochii noștrii caută doar umbre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu